Consiliul Județean Suceava, Primăria Fundu Moldovei, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Inspectoratul Școlar Județean Suceava,  Căminul Cultural Fundu Moldovei și Societatea de Cultură „Dimitrie Gusti” Fundu Moldovei organizează pe data de 27 martie cea de-a XXX-a ediție a Festivalului Concurs Național de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă „Buna Vestire” 2022.

Potrivit organizatorilor, scopul festivalului este promovarea valorilor autentice ale creației corale de cult ortodox, a cântecului patriotic și revigorarea mișcării corale.

Festivalul se adresează formațiilor corale neprofesioniste (de amatori), respectiv licee cu profil muzical și teologic, licee cu alt profil, coruri ale așezămintelor culturale (cu vârsta de peste 18 ani), coruri ale parohiilor, precum și coruri de copii, de minim 15 persoane, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani.

Cei interesați trebuie să știe că Festivalul Concurs Național de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă „Buna Vestire” 2022 se va desfășura pe mai multe secțiuni, respectiv: I. Coruri de copii (pe voci egale, 10 – 14 ani); II. Licee cu profil muzical și teologic (coruri mixte, de femei și bărbătești); III. Licee cu alt profil (coruri mixte, de femei și bărbătești); IV. Coruri ale așezămintelor culturale (cu vârsta peste 18 ani, coruri mixte, de femei și bărbătești); V. Coruri parohiale (coruri mixte și bărbătești).

Regulamentul Festivalului Concurs Național de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă „Buna Vestire” 2022

Organizatorii au subliniat că formațiile care participă la concurs vor avea în repertoriu minim trei piese, din care una patriotică obligatorie (din creația corală romînească) și două religioase (autori diferiți), iar prestația celor trei piese nu trebuie să depășească 15 minute.

Juriul, format din specialiști în domeniu, va acorda câte patru premii pentru fiecare secțiune, în ordinea descrescătoare a punctajului. Criteriile de notare vor fi diversitatea și dificultatea repertoriului, interpretare și ținută scenică.

Trofeul festivalului se va acorda celui cu media cea mai mare din categoriile II -V, cu excepția categoriei „copii”.

Potrivit regulamentului, titlul pieselor, autorul, durata fiecărei piese corale, dirijorul și numărul persoanelor componente ale formației vor fi transmise până la data de 18 martie 2022 la Centrul Cultural Bucovina, la tel/fax 0230/551372.

Tot din regulament reiese că nu pot participa la concurs formațiile corale care au obținut Trofeul Festivalului la ultimele trei ediții.

Nu se depunctează corul care nu a putut prelua tonalitatea corespunzătoare piesei muzicale. Dirijorul poate opri corul și relua piesa. În afară de secțiunea „copii”, premierea se va face la finalul concursului.

Hotărârile juriului sunt definitive, având latitudinea de a redistribui premiile.

Cheltuielile de deplasare vor fi suportate de către participanți.

 

 

 

Sursa foto: impactfmregional.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.