Cel mai important eveniment al săptămânii nu este nici pe departe remanierea guvernamentală a Guvernului Dăncilă, ci ziua de naștere a Mirunei. Da! Fata tatei face 2 ani. Și sfârșitul lumii dacă se anunță că vine zilele astea îl amân.
Când s-a născut, mi-am promis că în fiecare an, de ziua ei de naștere, voi planta câte un copac în grădina de la Botești. Cât timp mă vor ține puterile, voi face asta an de an, indiferent de vârsta pe care o va împlini. Nu de alta, dar după ce nu voi mai fi, sper că îi vor ține de urât. Fiecare copac în parte reprezintă, în viziunea mea, o prelungire a dragostei pe care i-o port, aici pe pământ. Iar peste mulți, mulți ani, când după mine vor rămâne numai copacii, să se poată întinde la umbra lor și să se simtă acolo, ca în brațele mele.
Anul acesta, o voi lua și pe ea la plantat. Să fie una din amintirile noastre împreună. Știu că nu îi voi lasă multe moștenire, dar un cufăr plin cu amintiri frumoase sigur că îi pot lăsa. Cu așa zestre, sunt convins că va fi mai bogată decât mulți copii. Și vorbesc aici despre o bogăție pe care o poate purta cu ea toată viața, fără să se teamă vreodată că o va pierde. Bogăția materială este mai lesne de pierdut, decât cea sufletească. Ori fericirea își găsește casă tocmai în cea din urmă. Iar ca părinte, nu-ți poți dori altceva, decât ca copilul tău să fie fericit toată viața. Din acest motiv, trebuie să fii foarte atent la ceea ce îi oferi și la cum îl educi. Pentru că e mult mai ușor să-i cumperi ceva, decât să-i oferi o experiență. Și putem observa cu ochiul liber în ce a transformat comoditatea omenirea. Comoditatea nu prea are a face cu adevăratele valori și cu atât mai puțin cu eternitatea. Comoditatea oferă satisfacții de moment, ceva trecător, care nu lasă nicio urmă în sufletul tău. Ori, o experiență o duci cu tine tine toată viața, rămânând alături de tine și la greu și la ușor. Nu te părăsește nicicând.
Nu-mi vine a crede că 2 ani au trecut pe nesimțite și mă strânge în spate gândindu-mă cât de repede trece timpul și peste mine și peste ea. Parcă nu e firească viteza cu care trăim și e de-a dreptul trist că nu ne mai acordăm timp suficient unul altuia. E drept că mult timp ne este înghițit de realitatea virtuală, dar parcă tot ar mai trebui să fie o rezervă, pe undeva. Trebuie să avem voința de a descoperi rezerva respectivă și s-o utilizăm cu folos. Ori un folos mai mare decât pentru copiii noștri nu cred să fie. Pentru că cel mai scump cadou din lume pe care îl poți face cuiva drag este timpul tău. Nimic nu e mai scump pe suprafața pământului.
La mulți ani, Miruna! Sper să petrecem cât mai mult timp împreună!
Lasa un raspuns