Organizația Europeană pentru Cercetări Nucleare a organizat o competiție de proiecte în cadrul unui program de cooperare cu țara noastră.

La această competiție a participat și o echipă de cercetători din cadrul Institutului de Fizică și Inginerie Nucleară București care cuprinde și reprezentanţi ai Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava. Echipa semi-bucovineană a ocupat poziția a treia la competiția ce a avut loc la mijlocul lunii martie.

Cercetătorii fără frontiere au ocupat poziția a treia cu un punctaj de 88 de puncte, la doar 3 puncte distanță de locul I. Proiectul de cercetare în care Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava este unic partener al Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară Bucureşti, intitulat „LHCb-Studiul producţiei de hadroni, fizica aromelor pentru particule masive şi programul de upgrade”, lansat prin Programul 5 „Cercetare în domenii de interes strategic”, Subprogramul 5.2 „Participare la organismele şi programele internaţionale de cercetare în domeniul atomic şi subatomic”, are un caracter multidisciplinar, respectiv de fizică, matematică, electronică, calculatoare.

Așa cum arată un comunicat de presă al universității sucevene proiectul va intra în perioada de contractare până în 2018, sperând să obțină o finanțare de 1 milion de euro.

Organizația Europeană pentru Cercetări Nucleare este cel mai mare și mai prestigios centru de cercetare din lume în domeniul fizicii particulelor elementare, la CERN desfășurându-se cele mai complexe experimente științifice pentru studiul principalilor constituenţi ai materiei. Din CERN fac parte până acum, 21 de state membre. Țara noastră este colaborator oficial al CERN încă din 1991, moment în care a fost semnat primul acord ce privea participarea instituțiilor românești la programele origanizației. CERN este laboratorul internațional care adună laolaltă aproape 7.000 de cercetători din peste 500 de universități și 80 de naționalități ce studiază necontenit materia primordială. Activitatea CERN este structurată pe trei domenii, toate programele dezvoltate vizând teme care constituie priorităţi ştiinţifice mondiale.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.