Sorin Grindeanu a anunţat că CFR SA va demara, în regie proprie, un program de reparaţii la mai multe linii de cale ferată cu ecartament larg şi cu ecartament normal, din staţiile de frontieră Vicşani şi Halmeu.

„Aceste lucrări suplimentează capacitatea de transport existentă şi au ca scop creşterea gradului de operaţionalizare a traficului de marfă, îmbunătăţirea condiţiilor de manevră, şi îmbunătăţirea circulaţiei la frontierele cu calea ferată din Ucraina”, a adăugat ministrul Transporturilor.

„Continuăm măsurile pentru eficientizarea transportului feroviar de mărfuri la frontiera cu Ucraina! CFR S.A va demara, în regie proprie, un program de reparaţii la mai multe linii de cale ferată cu ecartament larg şi cu ecartament normal, din staţiile de frontieră VICŞANI (SRCF IAŞI) şi HALMEU (SRCF CLUJ). Aceste lucrări suplimentează capacitatea de transport existentă şi au ca scop: – creşterea gradului de operaţionalizare a traficului de marfă; – îmbunătăţirea condiţiilor de manevră; – îmbunătăţirea circulaţiei la frontierele cu Calea Ferată din Ucraina”, a scris Sorin Grindeanu, miercuri, pe Facebook.
El a adăugat că ăentru staţia CF Vicşani lucrările se vor desfăşura în perioada 28 aprilie – 3 mai 2022.
„Vor fi operaţionalizate încă 5 linii de cale ferată dintre care 3 cu ecartament larg. În staţia de frontieră Halmeu lucrările se vor derula în perioada 2 mai – 31 mai 2022. Prin aceste lucrări se vor redeschide încă 4 linii de cale ferată dintre care 2 cu ecartament larg. Măsurile vor permite creşterea capacităţii de transbordare a mărfurilor din trenurile care provin din Ucraina şi vor conduce automat la reducerea timpilor tehnologici necesari acestor operaţiuni. Practic, dupa finalizarea lucrărilor, în punctul de frontiera Vicşani vor fi operaţionale 7 linii de cale ferată cu ecartament larg şi ecartament normal, iar la Halmeu, 16 linii de cale ferată cu ambele tipuri de ecartament”, a completat Grindeanu, potrivit news.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.