În cadrul competiției, la categoria tineret, vor fi prezentate trei filme. Din Suceava, la festival vor fi prezenţi patru elevi de la Colegiul Național „Petru Rareș”, profesorul Viorel Ierimie și un reprezentant al municipalităţii.
Peste 30 de ţări de pe patru continente s-au înscris în cursa pentru marele premiu al festivalului, care se va desfăşura în perioada 23 – 29 august, pe parcursul a şapte zile.
„Acest festival este organizat sub egida UNICA, Union Internationale du Cinema, care reuneşte sub aripa ei tot ce reprezintă cinematografie de amatori sau/şi nonprofesională, organism afiliat la UNESCO”, a precizat prof. Viorel Ieremie, coordonator al Clubului „VideoART”. De asemenea, fiecare țară își va prezenta producțiile timp de o oră.
Filmele prezentate de suceveni sunt „Adulţii şi realitatea” (elevii Elena Rîşca şi Florin Posastiuc), „Un vis pe două roţi” (Eduard Mazilu şi Claudiu Băncilă) şi „Creează-ţi propria fericire” (animaţie de un minut realizată de Bianca Băiţan), aceste producţii fiind desemnate câştigătoarele Festivalului Naţional „VideoART” 2014.
„Acest club întruneşte elevi de la toate specializările liceului, este o formă de educaţie nonformală, o preocupare care are un caracter multidisciplinar în cadrul căreia implicăm muzica, literatura, actoria și grafica”, a evidenţiat Viorel Ieremie.
Pentru deplasarea delegației formate din 6 persoane, Consiliul Local a aprobat alocarea unei sume de 25 de mii de lei.
În 2016, municipiul Suceava va fi gazda Festivalului Mondial al Cinematografiei pentru Amatori, iar în 2015, evenimentul va avea loc la Sankt Petersburg, în Rusia.
Lasa un raspuns