Primarul comunei Todirești, Vasile Avram, îi informează pe cetățeni că din luna aprilie se va începe colectarea selectivă a deșeurilor.

„Stimaţi cetăţeni ai comunei Todireşti, în conformitate cu prevederile Legii 31/10.01.2019 privind aprobarea OUG nr.74/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr.211/2011 a regimului deşeurilor începând cu luna APRILIE vom începe colectarea selectivă a deşeurilor. Venim cu rugămintea către dumneavoastră de a respecta regulile de selectare a deşeurilor pentru a proteja mediul înconjurător, apa, aerul, fiindcă ele ne dau viaţă. Colectarea deşeurilor reciclabile o vom face gratuit”, a anunțat Vasile Avram.

Deşeurile reciclabile care vor fi colectate sunt: PET-uri, lădiţe sau navete din plastic, găleţi din plastic, saci de rafie, conserve de metal, sticle și borcane din sticlă, cartoane și hârtie, doze din aluminiu, lemn, deșeuri electrice și electrocasnice, etc.

„Pentru colectarea selectivă Primăria va distribui gratuit saci din plastic. Programul de colectare a Deşeurilor Menajere rămâne neschimbat. Nerespectarea acestor reguli constituie contravenţie şi se sancţionează prevederilor legale. De asemenea, vreau să atrag atenția că deșeurile neselectate nu se vor ridica”, a mai anunțat primarul Vasile Avram.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.