În perioada 1 – 3 noiembrie a.c., la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava s-a desfășurat cea de-a XVI-a ediție a Concursului Național de Știință și Inginerie RoSEF (Romanian Science and Engineering Fair), competiție dedicată proiectelor dezvoltate de elevi și inclusă în lista concursurilor școlare a Ministerului Educației. Organizatorii ediției din acest an au fost Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Societatea Științifică „Cygnus” și Inspectoratul Școlar Județean Suceava, cu sprijinul Liceului cu Program Sportiv Suceava.
Concursul a reunit elevi din 14 județe ale țării, care au propus 44 de proiecte, înscrise în cele patru categorii: Științe fundamentale, Științe aplicate, Tehnologia informației și Robotică. Juriul a fost format din cercetători ai universității sucevene (de la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, Facultatea de Inginerie Mecanică, Automobile și Robotică, Facultatea de Medicină și Științe Biologice), cadre didactice din învățământul liceal sucevean, specialiști ai firmei ASSIST Software Suceava. Organizatorii au apreciat nivelul ridicat al lucrărilor prezentate și au evidențiat complexitatea și creativitatea acestora.
Manifestarea s-a bucurat de susținerea proiectului COACH-USV, prin intermediul căruia au fost invitați trei specialiști ai Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci București (OSIM), autoritate unică în România în acordarea protecției proprietății industriale, care încurajează inovarea, competitivitatea și profitabilitatea ca surse de creștere economică. Temele prezentate au fost Brevetul Unic European și Inregistrarea marcilor la nivel național si european – un instrument util micilor antreprenori, fiind susținute de Daniela Dragomir, Marina Voiculescu și Mariana Hahue.
Mai jos, câștigătorii ediției din acest an:
La secțiunea Științe aplicate – juniori: proiectul Termomelt – Solar System, autori: Ferencz Bogdan Matei, Spataru Ștefan, de la Academia de Informatică Brașov
La secțiunea Științe aplicate – seniori: proiectul Formularea unor aspecte generale privind electroporația ireversibilă ca metodă de apoptoză non-termică. Aplicații ale electroporării celulei vegetale, autori: Ciocârlan Mihai-Bogdan, Lupu Albert-Octavian, Ioniță Maria-Karina de la ICPE-CA București
La secțiunea Științe aplicate – seniori: proiectul UAV total autonom pentru detectarea minelor antipersonal. Autori: Buscu Filip, Luca Nicolae, de la Asociația Ascendo
La secțiunea Științe fundamentale – juniori: proiectul Model de Sistem Solar (Soarele, Pământul și Luna), autor Dumitrescu David, de la Liceul Teoretic „Carmen Sylva” din Eforie Sud
La secțiunea Științe fundamentale – seniori: proiectul Dezvoltarea unui model bacterian pentru studiul permeabilității membranei mycobacteriilor patogene, autor: Iris Ionescu, de la Colegiul Național „Zinca Golescu” Pitești, Vrije Universiteit Amsterdam
La secțiunea Robotică – juniori: proiectul Smart home „Carmen Sylva”, autori: Costea Petra-Adriana, Gelmambet Ayan, de la Liceul Teoretic „Carmen Sylva” Eforie Sud
La secțiunea Robotică – seniori: proiectul Dispozitiv experimental pentru monitorizarea parametrilor climatici și a fenomenelor electromagnetice din atmosferă, autor: Bora Alex-Bogdan, de la Centrul Județean de Excelență Cluj-Napoca
La secțiunea Tehnologia informației – juniori: proiectul Fire Fighter, autori: Gherghel Daria Antonia, Sopu Matei Alexandru, de la Centrul Județean de Excelență Vaslui
La secțiunea Tehnologia informației – seniori: proiectul RestART – utilizarea inteligenței artificiale în restaurarea digitală a imaginilor operelor de artă deteriorate de arsuri parțiale, autor: Baciu Andrei, de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași
Lasa un raspuns