Asociația Biosilva în parteneriat cu Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, Filiala Județeană Botoșani a Asociației Comunelor din România și Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava organizează în perioada 26 – 28 mai 2017 Târgul economiei sociale Bucovina – ediția I și Conferința regională “Soluții eficiente pentru susținerea economiei sociale”, cu scopul de a crește vizibilitatea și de a identifica soluții pentru susținerea structurilor de economie socială înființate în Regiunea de Nord-Est a României.

În Legea nr. 219/2015 privind economia socială, luna mai a fiecărui an este dedicată organizării diferitelor evenimente sau acţiuni de mediatizare a domeniului economiei sociale, având ca scop dezvoltarea locală şi cetăţenia activă, cooperarea şi solidaritatea socială, denumită luna promovării economiei sociale.

Conferința regională „Soluții eficiente pentru susținerea economiei sociale” va fi organizată la Universitatea Ștefan cel Mare Suceava în data de 26 mai 2017, în intervalul orar 14.00 – 16.00 și va avea peste 80 de invitați reprezentanți ai structurilor de economie socială, reprezentanți ai instituțiilor publice locale (Instituția Prefectului Suceava, Consiliul Județean Suceava, Instituția Prefectului Botoșani, Consiliul Județean Botoșani, Primăria Suceava, AJOFM Suceava, ITM Suceava, DGASPC Suceava și Botoșani), reprezentanți ai Parlamentului României, cadre didactice din cadrul Facultății de Drept și Științe Administrative și ai Facultății de Științe Economice și Adminstrație Publică, primari din localitățile județelor din Regiunea de Nord-Est, membri ai Filialelor Județene a Asociației Comunelor din România, specialiști în economie socială și reprezentanți ai ONG-urilor care activează în acest domeniu din România, Spania, Italia, Marea Britanie și Bulgaria, precum și reprezentanți ai unor instituții financiare și de consultanță în afaceri.

În cadrul conferinței vor fi dezbătute următoarele teme:
– Principalele nevoi ale structurilor de economie socială în contextul asigurării sustenabilității afacerilor
– Necesitatea îmbunătățirii legislației în domeniul economiei sociale

– Surse de finanțare pentru structurile de economie socială

– Crearea unei structuri asociative la nivelul Regiunii Nord-Est a României pentru promovarea unitară a produselor și serviciilor realizate și propuse de structurile de economie socială.
În cadrul conferinței vor fi propuse măsuri concrete care sa aibă ca rezultat susținerea afacerilor sociale la nivel național prin modificarea legislației în domeniul achizițiilor publice astfel încât să crească șansele la contractele reservate. Se va solicita parlamentarilor o inițiativă de modificare a legii achizițiilor publice, prin introducerea în lege ca asocierea și subcontractarea în cazul licitațiilor pentru contracte rezervate să nu se poată face decât între entitați similare. La nivel județean și local se vor solicita reprezentanților prefecturilor, consiliilor județene și primăriilor realizarea unor strategii locale si județene care să permită ca un procent din valoarea contractelor de achiziție publică să fie rezervate pentru a crea o piață pentru întreprinderile sociale de inserție prevăzute de Legea nr. 219/2015 privind economia socială. O altă propunere este catalogarea întreprinderilor sociale de inserție și a unităților protejate ca furnizori profesionști de forță de muncă din grupuri vulnerabili și incluziune socială și genererea unor măsuri active locale pentru integrarea în muncă a persoanelor din grupuri vulnerabile. Prin urmare, la nivelul autorităților publice locale ar trebui create structurile care să permită contractarea de servicii sociale, AJOFM pot contracta servicii specializate de formare și mediere pe piața muncii de la întreprinderile sociale de inserție și unitățile protejate pentru somerii din grup vulnerabile și pot recomanda agenților economici să angajeze personal calificat din grupuri vulnerabile.
Economia socială reprezintă o soluție eficientă pentru dezvoltarea durabilă a comunităților locale, în special din regiuni slab dezvoltate sau defavorizate și contribuie în mod direct la creșterea nivelului de trai prin activitățile economice desfășurate în cadrul structurilor de economie socială și la incluziunea socială a persoanelor din grupurile vulnerabile prin educare, formare profesională și incluziunea pe piața muncii.
În cadrul ediției I a TÂRGULUI ECONOMIEI SOCIALE – BUCOVINA ce se va desfășura la Shopping City Suceava în zilele de 26, 27 și 28 mai 2017 vor fi prezentate la standuri produsele realizate în cadrul a 20 de structuri de economie socială (SES) înființate în ultimii ani în Regiunea de Nord – Est a României. Va fi organizată o tombolă pentru participanții la târg cu premii oferite de atelierul Mobilier Meșteșugit înființat ca structură de economie socială de către Asociația Biosilva. Sâmbătă, 27 mai 2017, la ora 14.00, va avea loc un workshop în cadrul căruia se va discuta înființarea unei structuri asociative la nivelul Regiunii de Nord-Est în scopul promovării produselor și serviciilor furnizate de structurile de economie socială.