Gheorghe Flutur, liderul Consiliului Județean Suceava, a explicat consilierilor județeni motivul pentru care a fost pe șantierul șoselei de centură a municipiului Suceava. Aceasta a spus că CNAIR a precizat printr-un act oficial trimis CJ Suceava că cele șapte firme care lucrează la Centura Sucevei au ca termen de finalizare luna iunie 2019.

„Am intuit bine. CNAIR ne spune că pe 1.10.2018 un consorțiu de șapte firme a câștigat licitația pentru terminarea centruirii, având ca termen luna iunie a acestui an. Până în momentul de față s-au făcut 12% din lucrări (…) În toamnă nu au lucrat mai nimic, cărând doar niște piatră și nici în acest moment nu sunt utilaje pe șantier, doar niște topografi erau în această dimineață”, a spus Flutur.

Acesta a mai precizat că rolul consilierilor județeni este de a se interesa cu privire la lucrările care se desfășoară în județ și interesul tuturor este de a se termina acest obiectiv de investiții.

Consilierul PNL Ioan Bădiliță le-a cerut colegiilor să încerce să aibă o atitudine pozitivă cu privire la lucrările care se desfășoară în județ. El a mai spus că a fost de cinci ori pe centură și a observat că nu se lucrează. Acesta a mai spus că pentru o „poză” nu era nevoie ca să se deplaseze utilaje și camioane goale.
În replică, liderul consilierilor PSD, Mihai Grozavu, a prezentat punctul de vedere cu privire la vizita șefului CJ pe șoseaua de centură.

Astfel, consilierii județeni PSD dezaprobă vizita de lucru a lui Gheorghe Flutur pe șantierul șoselei de centură a Sucevei , liderul grupului social-democrat susținând chiar că în această situație s-a încălcat legea.

„Legea 319/2006 și HG 1425/2006 interzice intrarea persoanelor străine pe teritoriul din zona șantier, să meargă neechipat și tot ce mai prevede acea lege. Nici nouă nu ne-ar conveni dacă ar veni, la Verești, directorul de la Iași”, a declarat Mihai Grozavu.

Acesta susține că CJ Suceava nu are atribuții de a analiza, de a controla și a stabili măsuri organizatorice la o societate comercială privată și care are relații contractuale cu o unitate ce aparține unui minister din cadrul Guvernului României.
De asemenea, potrivit lui Mihai Grozavu, consilierii PSD cer respectarea regulilor, cu atât mai mult cu cât acum sunt asigurate fondurile necesare pentru această investiție.

 

 

https://www.facebook.com/suceavalive.ro/videos/322608538603008/

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.