Consiliul Județean Suceava organizează, începând de vineri, 18 iunie, timp de două săptămâni, evenimentul „De Sânziene, la Suceava”. Astfel, pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava, începând cu ora 14:00, va fi deschisă expoziția meșterilor populari. Anunțul a fost făcut de către vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă, care a subliniat că în aceeași zi va începe și prezentarea făcută de Asociația „Produs în Bucovina” și va fi lansat și proiectul-pilot „Turist în Suceava”.

„Din discuțiile avute în pregătirea acestui eveniment cu reprezentanți ai Asociației de Turism Bucovina și de la Universitatea «Ștefan cel Mare», precum și cu mai multe persoane implicate în domeniu, s-a desprins ideea necesității unor tururi ghidate prin municipiul Suceava. Ne propunem ca prin acest proiect pilot să înființăm mai multe tururi ghidate în municipiul Suceava și care să fie incluse în oferta turistică. E vorba de tururi cu tematică, iar două dintre aceste vor fi lansate vineri, respectiv Suceava-medievală și Suceava- multietnică”, a declarat vicepreședintele Niculai Barbă.

Vicepreședintele CJ a adăugat că punctul de plecare și de sosire este platoul din centrul orașului. La plecare va fi un moment de prezentare a turului și a obiectivelor de pe traseu, urmând ca apoi, însoțiți de un ghid, vizitatorii să parcurgă la pas aceste trasee. Plecările în cele două tururi sunt programate de la ora 14:00 și de la ora 17:00 astfel încât o persoană să poată să parcurgă într-o zi ambele trasee.

„Ghizii vor prezenta într-un mod aparte obiectivele de pe trasee, vorbind și despre însemnătatea obiectivelor respective la înființare, transformarea și rolul lor în perioada modernă și contemporană. După ce vom detalia informațiile pe care le primesc vizitatorii pe aceste tururi mă aștept ca și foarte mulți suceveni să parcurgă aceste tururi pentru că vor afla informații interesante despre istoria acestor locuri, locuri în care s-au născut și trăiesc. În zilele de Sânziene, programe artistice zilnice programate în diverse puncte din oraș se vor transfera pe esplanada centrală. O zi marcată în mod deosebit va fi cea de 24 iunie când va fi sărbătorită Ziua Internațională a Iei. Meșterii populari vor prezenta ateliere și colecții de costume populare”, a explicat Barbă.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.