Pornim în viață ca o flotă, fiecare remorcat de părinți și inconjurat de familie cu speranța că societatea ne va asigura o mare lină cu vânturi prielnice. Pe drum pierdem inerent membrii ai flotei, indiferent dacă ajunși la capăt de drum sau eșuați pe stânci întâmplătoare, dar mergem înainte spre un liman promis dar neștiut. Dacă apare furtuna, și apare mereu, diferența între oameni devine evidentă. Majoritatea se răzlețesc, convinși că sunt puternici și se vor descurca mai bine singuri, neezitând să-și spolieze foștii camarazi de drum de resursele necesare. Sunt foarte rare persoanele care decid să strângă aproape membrii flotei pentru a răzbate împreună, protejând membrii mai slabi în spatele celor puternici.
Pentru rătăciți, pentru că mereu există și această categorie, până și navigarea în ape calme este o luptă continuă deoarece singurătatea este mai rea decât furtuna și frica devine singurul tovarăș de drum. Nu vor recunoaște niciodată că se tem de viată și de oameni, vor găsi mii de motive pentru care fug de orice posibilitate de apropiere, până eșuează lamentabil pe un banc de regrete pe care și l-au construit singuri. Culmea e că foarte mulți dintre ei găsesc în asta o mângâiere, considerând că au avut dreptate tot timpul.
Există minuni în viața fiecăruia dintre noi, dacă avem curajul să încercăm alternative, dacă ne păstrăm optimismul necesar ca să putem să ne apropiem de alte flote sau corăbii singuratice în tentativa de a reîntregi sufletul nostru singuratic cu oameni asemănători nouă. Nu ai cum să știi, de la distanță, dacă nu cumva tocmai flota de care fugi nu este tocmai aceea care te va primi cu brațele deschise, te va proteja în mijlocul ei și-ți va oferi exact ce ai nevoie pentru a-ți repara carcasa slăbită de furtunile vieții. Pentru aceia dintre noi care mai cred în destin și-și duc viața exact așa cum le e dată, Credința că există o finalitate în orice și că nu există nimic întâmplător în ceea ce ni se întâmplă, este motorul sufletesc care ne scoate din orice furtună.
În decursul vieții acumulăm experiență, dar ceea ce ne diferențiază este modul cum o folosim. Experiența e până la urmă moneda forte a spiritelor noastre, monedă cu care fiecare își cumpără ce-l duce capul, majoritatea tunuri, considerând că nimic nu-l poate atinge dacă este destul de puternic, o mai mică parte își cumpără motoare, considerând că scapă din orice dacă fug destul de repede și mai există și excepțiile care își procură aripi cu care să se înalțe deasupra frământărilor celorlalți. Vă rog pe fiecare dintre voi să vă gândiți ce v-ați cumpărat, și ar fi trebuit să vă cumpărați. De concluzia pe care o veți trage depinde viitorul copiilor voștri și de ei depinde dacă țara asta va mai avea vreun viitor.
Lasa un raspuns