Proiectul, coordonat de Dr. Tudor Bălinișteanu (Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării),explorează întrepătrunderea dintre viața socială, arta dansului, și spiritualitate în dansurile contemporane africane, prin crearea unui spectacol de dans interpretat de nouă artiști (trei din Columbia, trei din România și câte unul din Egipt și Elveția, urmând ca al nouălea sa fie selectat ulterior) sub îndrumarea a doi specialiști din Axis Syllabus, Natalie Cohen(SUA) și Emma Damarise Ste. Marie (Canada), în colaborare cu coregrafa Carmen Coțofană de la CNDB. Proiectul urmărește, de asemenea, crearea unei baze pentru proiecte ulterioare comune, având ca parteneri Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Centrul Național al Dansului București și comunitatea internațională Axis Syllabus. Spectacolul rezultat în urma activităților desfășurate în cadrul proiectului va fi prezentat de trei ori în Suceava și o dată în București, la sfârșitul lunii septembrie 2017.
Prin acest spectacol, organizatorii își propun să ofere publicului o modalitate de a înțelege felul în care dansurile africane generează un spațiu favorabil manifestării creative a expresiei psihologice individuale și, în același timp, un spațiu favorabil dezvoltării solidarității sociale care, la rândul ei, contribuie la starea de bine individuală și socială. Activitățile proiectului vor promova ideea că sentimentele de participare la o experiență estetică comună, de apartenență la un spațiu estetic comun, și de plăcere estetică, induse prin dansurile africane, contribuie la dezvoltarea unei experiențe psihologice și somatice care să inducă starea de bine socială și individuală, atât a dansatorilor, cât și a spectatorilor.
„Coregrafii sociale: conectivitate relațională în plan personal și social prin dansuri africane”, proiect cultural la USV
În perioada iulie-septembrie 2017, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va desfășura un proiect cultural finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (90%) și USV (10%), în colaborare cu Centrul Național al Dansului București, cu titlul Coregrafii sociale: conectivitate relațională în plan personal și social prin dansuri africane”.
Lasa un raspuns