A trecut și Crăciunul cu bine! Iohanis n-a acceptat-o pe Shhaideh și nici stomacul meu răciturile cu mămăliguță caldă. Am plâns. Dar numai din pricina celui de-al doilea motiv. Partea frumoasă a acestui Crăciun a fost că mesajele primite au avut mai puțină „lumină”. Se vede treaba că la multă lume au venit facturile de la E-on recalculate și au decis să renunțe la folosirea acestui termen în orice sms. Până anul acesta, din Ajun și până după Anul Nou, acumulam la „lumină” în suflet, pe lângă suflet, în inimă, în portofel și odată chiar în pantaloni, de îmi venea acru. Acum acru mi-a venit numai de la varza în care erau învelite sarmalele și de la borșul cu carne de găină făcut de bunică-mea. Totuși, mesajele primite au avut la fel de multă „liniște”. Liniștea nu mă deranjează. Liniștea îmi place indiferent de contextul în care apare. Pentru mine, cele mai frumoase zile sunt cele pe care le petrec într-o liniște deplină. N-am mai avut de multă vreme parte de o asemenea zi. Asta pentru că majoritatea celor din jurul meu consideră că distracția este direct proporțională cu gălăgia din jur. Singurul tip de gălăgie pe care îl agreez este cel al filelor de carte întoarse. Au o poezie a lor, un murmur ca de copil care scâncește în somn. Îmi mai place gălăgia pe care o face vântul în pădurile de foioase, toamna. Parcă simți cum în jurul tău zboară un noian de secrete. Copacii își împărtășesc unii altora gândurile la care au meditat încă din primăvară. Iarna ei nu gândesc. Doar vegetează.
După cum s-a putut observa, nu-s cel mai mare fan al sărbătorilor de iarnă. Asta din cauză că sunt bombardat de cu 2 luni înainte cu întrebarea: „Și? Unde mergeți de sărbători? Revelionul?!?”. Dacă nu găsesc un răspuns, sunt privit automat ca un handicapat. Așa că mint! În mod normal, în aceste zile m-aș fi dus direct către pat. Aș fi savurat filmele clasice cu Moș Crăciun, familii fericite, puști simpatici, iubiri lacrimogene și South Park. Majoritatea timpului aș fi petrecut-o în pat, cu telecomanda pe piept, în partea stângă ar fi fost ceva literatură de pe vremea comuniștilor, iar în partea dreaptă un platou cu produse porcești din care să mă pot servi fără restriște, ori de câte ori aveam chef. Lângă pat, s-ar fi găsit o sticlă cu apă minerală și alta cu vin de la tata. Aș fi ațipit de cel puțin 4 ori pe zi iar noaptea aș fi îmbrăcat-o pe Andreea în Crăciuniță și am fi făcut împreună chestii mult mai interesante decât conversațiile cu „gașca”, conversații care trebuie musai să fie stimulate cu cantități imense de alcool și muzică de petrecere. Dar nu! De ani de zile n-am voie să fac asta!
Ca să fie totul bine, trebuie să mă plimb. Trei zile de plimbări de la unii la alții, de la alții la unii și tot așa. Măcar dacă aș găsi la careva Spiritul Crăciunului, dar nu-l găsesc nicăieri. Găsesc numai cantități imense de mâncare pe care trebuie să le mănânc, că altfel se supără, cantități uriașe de băutură care trebuie băute, ca să nu se supere, muzică dată la maxim care trebuie ascultată, ca să nu se supere și glume pe care le știu de ani de zile, dar la care trebuie să râd ca să nu se supere… Plus discuțiile despre carieră, viitor sau salarii… După suficiente pahare, încep alea despre cât de bun este Dumnezeu și ce minuni a mai făcut Arsenie Boca, pentru ca totul să se termine cu „sănătate să fie, că restul se rezolvă”. Mai sunt și discuțiile politice plus alea sexuale, dar la ele sunt imun… Și între noi fie vorba, atunci când vine vorba despre sex, majoritatea amicilor mei n-au pic de imaginație. De unde îmi pot da lesne seama că sunt și niște bucătari mediocri, care gătesc doar după rețetă… În bucătărie, ca și în dormitor, trebuie să ai mereu curaj să improvizezi…
Lasa un raspuns