Conform declarației lui Ion Drăgușanul, salariatul Centrului Cultural Bucovina și al Consiliului Județean Suceava ”Corupția în sistemul județean sucevean al culturii a început prin reorganizare”. Aceste acuzații directe asupra instituției conduse în decursul timpului de Gavril Mârza, Gheorghe Flutur și Cătălin-Ioan Nechifor duc la cea intitulată cadristul-șef al CJ Suceava, directorul general Mihaela Elena Beldiman. […]

Conform declarației lui Ion Drăgușanul, salariatul Centrului Cultural Bucovina și al Consiliului Județean Suceava ”Corupția în sistemul județean sucevean al culturii a început prin reorganizare”.

Aceste acuzații directe asupra instituției conduse în decursul timpului de Gavril Mârza, Gheorghe Flutur și Cătălin-Ioan Nechifor duc la cea intitulată cadristul-șef al CJ Suceava, directorul general Mihaela Elena Beldiman. Reamintim că împotriva Mihaelei Beldiman și soțului acesteia, consultantul artistic Ion Drăgușanul a făcut mai multe plângeri penale către structurile teritoriale de parchete privind unele acte și fapte grave de corupție referitoare la abuz în serviciu, fals în declarații, uz de fals,conflict de interese, hărțuire și șantaj, dar și la deturnarea unor fonduri publice prin trucarea unor licitații publice și concursuri. În susținerea plângerilor, Ion Drăgușanul a depus ca mijloace de probă, documente constituite din declarații publice, mărturii ale unor păgubiți și documente interne din instituția Consiliului Județean Suceava, și nu numai.

Mihaela Beldiman dans găgăuz administrativ

Dans găgăuz administrativ, Cadrista CJ Suceava, Mihaela Beldiman: Deci domnilor găgăuzi președinți Mârza, Flutur și Nechifor, pe membrii PCR, care nu-s buni la nimic, îi fac fie șefi de instituții descentralizate, fie îi plasez în incultură… (sursă foto și text: Ion Drăgușanul)

Mai mult, direcția generală condusă de Mihaela Beldiman face obiectul unei misiuni extinse de audit începând cu 01 ianuarie 2015 și care s-a prelungit extrem de multpână la 01 februarie 2016 în condițiile existenței unor suspiciuni rezonabile, această misiune fiind coordonată de șefa biroului de audit intern, Silvia Boliacu.

Silvia Boliacu este membru PSD și se află în subordinea directă a președintelui PSD al Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, fiind în același timp și soția directorului economic al Spitalului Județean Suceava, Constantin Boliacu, consilier județean PSD și posibil canditat la funcția de primar al orașului Rădăuți. Pe perioada derularii misiunii de audit, datorită neregulilor găsite, Silvia Boliacu s-a exprimat față de angajații intituției ”Cum, încă  nu a venit DNA-ul să vă ia?”, aceasta fiind o dovadă în plus a încălcărilor legislative existente în această autoritate publică județeană. Amintim că instituția Consiliului Județean este supusă și controlului Curții de Conturi Suceava, instituție care desfășoară anual misiuni privind modul de gestionare și cheltuire a banului public de către entitățile publice, Curte de Conturi care a constatat în ultimii ani numeroase nereguli în activitatea Consiliului Județean și a instituțiilor subordonate acesteia.

Reamintim că, cea intitulată de Drăgușanul ”păpușara de la cadre” a mai făcut obiectul unei plângeri penale pentru abuz în serviciu din partea unui membru PSD, respectiv a actualului subprefect al județului Suceava, Nistor Atanasă, așa cum am arătat într-o ediție anterioară. Din informațiile noastre, pe rolul Direcției Naționale Anticorupție Suceava, dar și a structurii centrale din București, ar fi în cercetare peste cinci dosare de urmărire penală la adresa Mihaelei Beldiman, toate având legătură cu activitatea sa ilegală în funcțiile publice deținute în trecut sau în prezent.

Ion Drăgușanul, cel care cunoaște foarte bine sistemul bugetar deoarece a fost încadrat de foarte mulți ani de deputatul PSD Gavril Mârza, fost conducător al CJ Suceava timp de 16 ani, spune tranșant că directorul general Mihaela Beldiman promovează incompetența în sistemul public. Acesta afirmă ”În marea majoritate a instituţiilor Consiliului Judeţean Suceava, promovarea competenţei incompetenţilor nu o fac preşedinţii care se succed în scaune, ci inteligenta cadrist-şef, doamna Mihaela Beldiman. Domnia sa gândeşte regulamentele tip “portret robot” pentru posturi de conducere şi pentru noi angajări, iar preşedinţii Flutur şi, respectiv, Nechifor habar nu au avut şi nici nu au câţi cheremişti s-au înşurubat, pe mâna cadristei, în sistem, în locul unor creatori, care mor de foame în anonimat. În cultură, de pildă – domeniul care mă sufocă, ştabii, decişi prin concursuri portret-robot, trebuie să poarte, conform regulamentelor de concurs, stabilite de doamna cadrist, orice număr la încălţări, cu excepţia numărului 42 (doar eu îl port, iar eu nu am voie, cică, să concurez la nimic, pentru că s-ar supăra… şefii), să fie netoţi de-a binelea (altminteri, proştii slugarnici din comisiile de examinare s-ar face de tot râsul), să priceapă că Goethe este o celebră marcă de încălţări, iar Haine – una de îmbrăcăminte, şi să fie limbatici cu şefii şi ţâfnoşi cu iobagii creaţiei, care li se dau lor la cherem. De aia le-am zis, mai sus, cheremişti”. Ion Drăgușanul apreciază că ”Doamna Beldiman este însăşi Legea, care face temele în faţa ei de te cruceşti. Prelungeşte interimate la nesfârşit, precum “spune legea”, sau le întrerupe brusc, precum “spune legea”, care ba-i albă, ba-i neagră, după amocul doamnei Beldiman. Într-un an de zile, n-a avut de ce organiza concursuri de ocupare a posturilor de directori ai Centrului Cultural Bucovina şi nici nu o va face prea curând, pentru că, în afară de Şeherezada, nu se prea găsesc obedienţi suficient de habarnişti, pe care să-i prefere sistemul Beldiman. Când se vor găsi, pac la examen, cu Sârghe (halal reprezentant cultural al Preşedintelui!) în moţ şi cu un alt habarnist, dar de la Iaşi, în comisie, başca alte câteva umpluturi de găluşte politruce. Ceea ce nu pricepe domnul Ioan Cătălin Nechifor (Beldiman nu are dotarea necesară) este faptul că, atunci când este condusă de incompetenţi, cultura nu toacă doar bani, ci, şi mai grav!, cultură! La jumătate de mandat, ar trebui să observe domnul Nechifor cât amar de cultură s-a tocat şi împrăştiat, precum colbul pustiei, pe apa sâmbetei Mihaelei Beldiman”.

Prin aceste acuze, Ion Drăgușanul consideră că tot ce se întâmplă rău în sistemul bugetar, în special în cel  al culturii, este apanajul ”mafiei județene Beldiman” și a responsabililor ”prin șireată slugărnicie” angajați prin tertipuri în epoca ”Beldiman-Sârghe” de arendașului culturii Viorel Varvaroi, ei fiind cei care cheltuie banii publici pe ”gunoaie neo-proletcultiste”, afirmând și că ”…mă opresc, înainte de a pune mâna pe bardă. Ei, doamnă Mihaela Beldiman, îţi place? Asta e cultura pe care o promovezi dumneta, prin scenariile de concursuri pentru ocuparea de posturi în cultură! Ajunge un simplu telefon, de la un nepriceput din Consiliul Judeţean, şi sistemul anticultural al slugărniciei, impus de dumneata, comite astfel de orori, de neo-proletcultiste incalificabile, în care ideologia fascistă şi cea bolşevică se transformă în pânde “de barbari, / de haite ce te latră”.

În opinia lui Ion Drăgușanul, fondul acuzaților împotriva instituțiilor statului român și a reprezentaților legali ai acestora au un fundament solid, bazat pe dovezi clare, iar din motivațiile lui se observă și latură obiectivă, neinteresată, astfel ”nu vă datorez nimic, doar veşnica umilire, de care am parte, de o viaţă, şi printr-o leafă de mizerie, şi prin punerea la cheremul îndopaţilor politic cu funcţii şi lefuri grase, pentru a distruge, cu indolenţa lor, şi memorie, şi cultură…”, dar și ”nu se găseşte nici o posibilitate legală (haida-de!) de a-mi fi recompesată şi mie munca, şi cea fizică, şi cea intelectuală…găsiţi soluţia…dragi cârmaci ai oamenilor muncii din acest judeţ!”

viorel varvaroi

Viorel Varvaroi, intitulat de Ion Drăgușanul ”arendașul Centrului AntiCultural Bucovina”

Sub conducerea lui Nechifor, concursuri trucate și evenimente cultural-electorale la Centrul Cultural Bucovina

Revenind la trucarea concursurilor privind ocuparea posturilor vacante din cadrul Centrului Cultural Bucovina, se pare că ”slugarnicul” lui Beldiman și Nechifor, managerul Viorel Varvaroi, a făcut toate demersurile privind anularea primului concurs în care artistul Sorin Filip avea cel mai mare punctaj după proba scrisă, prin solicitarea către unii participanți de a-și contesta propriile lucrări, urmând ca să exercite, prin influențe directe și indirecte, retragerea din comisiile de contestație a unor personalități culturale, în vederea anulării procedurii de concurs din lipsa întrunirii comisiei. Toate acestea au avut ca scop prelungirea interimatelor persoanelor agreeate de managerul Centrului Cultural Bucovina, Viorel Varvaroi, directorului general Mihaela Beldiman și președintelui CJ Suceava, Ioan-Cătălin Nechifor până la reluarea procedurii și câștigarea acesteia de slugarnicii sistemului mafiot.

În cazul procedurii derulate în luna decembrie 2015, Viorel Varvaroi a stabilit includerea în comisii a unor persoane din instituțiile de cultură din alte județe și care au fost, anterior, candidați în cadrul unor concursuri în care reprezentanți din județul Suceava au fost membrii examinatori. Astfel, sub principiului reciprocității și a ”schimbului de favoruri” s-au putut stabili anticipat subiectele, cunoscute sau redactate chiar de unii dintre concurenți. Dovadă în acest sens fiind și faptul că unii dintre concurenți au fost surprinși de colegi în momentul în care-și redactau propriile întrebări și subiecte de concurs. Și în cazul celui de-al doilea concurs, maestrul Sorin Filip s-a clasat din nou primul, dar urmare a unei contestații apărute cu 5 minute înainte de expirarea termenului, comisia de contestație deși a constatat că lucrările contestate nu întruneau nici măcar minimul nesar pentru a fi calificate, au supraevaluat lucrările peste notele acordate inițial. Așadar, prin ”negocieri” ale managerului Viorel Varvaroi s-au opținut punctaje sensibil superioare la proba scrisă, calculate astfel încât prin obținerea unui punctaj apropiat de maximul de 100 puncte la proba de interviu, media finală a candidaților să fie răsturnată în favoarea altor slugarnici ai ”sistemului mafiot județean” condus de Mihaela Beldiman și protejat de actualul președinte PSD al CJ Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, sistem mafiot astfel constituit și descris obiectiv de Ion Drăgușanul, consultantul artistic al Centrului Cultural Bucovina și publicistul unui cotidianul local cu tradiție.

Mai mult, consultantul Ion Drăgușanul susține că deține probe ”despre nevestele complicilor lui Beldiman, care taie frunze la câini, dar pe lefuri durdulii, în Centrul Cultural Bucovina, fiind angajate la ordin, prin concursuri trucate şi sub PSD, ca şi sub PDL”, dar că niciodată nu a fost și nici nu vrea să fie ”turnător la DNA”. Deoarece, la data articolului nostru, după cum declară, Ion Drăgușanul are deja depuse plângeri penale la structurile de parchete teritoriale împotriva sistemului mafiot județean, sperăm a putea trece peste aceste principii inițiale de ”a fi sau a nu fi turnător” și a da toate detaliile și probele organelor abilitate pentru clarificarea situației, în interesul public, chiar dacă sunt nepăcute pentru membrii clanurilor mafiote la care face referire.

În paralel, urmare a unor investigațiiale reporterilor SuceavaLIVE aflate încă în derulare, putem susține că în toate subunitățile Consiliului Județean Suceava, de la instituții de cultură la instituții de sănătate sau învățământ se vorbește despre acordarea de șpagă și mită de ordinul a zecilor de mii de euro pentru angajări și pentru contracte preferențiale, iar cei indicați ar fi, bineînțeles, cei fără de care nimic nu mișcă în acest județ. De asemenea, sub titlul actelor de cultură am constatat că se dispun cheltuieli uriașe cu evenimente, acțiuni și lansări de carte, cheltuieli nesupuse achizițiilor publice, evenimente în care bugetele se stabilesc după cheremul conducătorilor și a celor apropiați lor, iar scopul acestora este în interesul personal al unor organizatori care întorc conducerii parte din profituri pentru susținerea viitoarelor campanii electorale.

Cătălin Ioan Nechifor nu știe nimic

Contactat în decursul timpului, ulterior acuzelor DNA la adresa lui, președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Ion Nechifor, fie nu răspunde la telefon, fie ne spune că nu știe nimic pentru că nu se ocupă el. Pe acest fond, redacția noastră îi adresează următoare întrebare retorică: ”Domnule Nechifor, totuși, cu ce vă ocupați, ce anume știți și care este rolul Dvs la cârma județului?”, iar dacă sunteți speriat de DNA vă rugăm renunțați la funcție și nu blocați administrația județeană, deoarece există riscul ca indivizi, prezumtivi penali ca Dvs, precum Dan-Ionuț Adomniței, Teodor Sârghe, Mihaela Beldiman, Ionela Savin, Silvia Boliacu, Viorel Varvaroi, Vasile Râmbu, Emil Ursu, Aurel Buzincu, Gheorghe-Gabriel Cărăbuș, Ioan Măriuță, Radu Avădanei, Gheorghe Ignătescu și mulți alții din subordinea Dvs, precum și Ion Drăgușanul, să i-a decizii greșite în administrarea județului și prin fapte de corupție să strângă fonduri pentru campania electorală a PSD, deasemenea fără ca Dvs să aveți cunoștiință despre acest lucru.

(continuarea în ediția de mâine)

4 Responses

  1. A. Buzincu

    Domnule Director Cornel TILIHOI,
    Domnule autor anonim al articolului CULTURA, ETALONUL CORUPȚIEI. SLUGARNICII PREȘEDINTELUI PSD NECHIFOR,

    Mai multe telefoane alarmate m-au anunțat în seara asta, într-un interval de jumătate de ceas, că într-un articol al dvs. am apărut pe o listă care nu e de bine. Ajuns acasă am căutat situl, articolul, lista. Le-am găsit pe toate, dar n-am găsit explicații pentru ceea ce faceți alcătuind și publicând această listă de ”indivizi, prezumtivi penali” , ca Președintele Consiliului Județean, Domnul Cătălin Ion Nechifor.
    Dacă lista era, cum mi-am inchipuit, reproducerea uneia alcătuite de Domnul Ion Drăgușanul, înțelegeam, pentru că nu sunt printre prietenii dumnealui. De bună seama, nici dumnealui printre ai mei, dar asta n-ar trebui să conteze.
    Dacă era o listă întocmită de însuși Domnul Cătălin Ion Nechifor (firește că prin absurd și bineînțeles că glumind), iarăși puteam să înțeleleg, pentru că nu sunt nici în subordinea dumnealui, nici eu și nici instituția pe care o conduc, nu sunt nici membru în partidul dumnealui și, pe bază de anumite date, nu sunt nici unul dintre agreații dumnealui. Ceea ce însă, desigur, nu este o condiție obligatorie pentru ca viața să meargă înainte.
    Dar dacă este asumată de autorul articolului această listă, mărturisesc încurcat, nu înțeleg. Nu știu să fiu un ”individ penal” în realitate și mă îndoiesc în privința asta când e vorba de unul prezumtiv. Dar constat că pentru Dvs. ca gazetari, în a face comunicare publică și opinie de același fel, este importantă condiția de penal prezumtiv. Mult mai importantă decât aceea de prezumtiv nevinovat. Și că m-ați anexat, în interiorul unei logici și dintr-o rațiune care-mi scapă, unui pluton alcătuit din oameni pe care îi cunosc și de oameni pe care nu-i cunosc, asemeni lor în ce mă privește, dar de oameni despre care n-as putea să spun ceea ce Dvs. spuneți cu ușurință.
    La o adică, aveți probe? Pentru condiția mea de specialist în comunicare eu am.
    Nu știu alții din listă, e treaba domniilor lor ce au de gând – dar aș dori să vă întreb: chiar credeți că dacă Președintele C.J. nu renunță la funcție și blochează administrația publică, așa cum susțineți, eu, subsemnatul, știți Dvs. că aș putea genera …”riscul ca indivizi, prezumtivi penali…să ia decizii greșite în administarea județului și prin fapte de corupție să strângă fonduri pentru campania electorală a PSD”?…
    De administrat județul, cu asta probabil că știți că nu mă ocup. Iar dacă aș aduna bani, ”prin fapte de corupție” sau altfel de fapte, de ce i-aș aduna pentru PSD?
    Vedeți de ce sunt încurcat și nu înțeleg? Dacă tot vreți sau trebuie să-mi aplicați un tratament gazetăresc de un fel pe care mi se pare că tocmai îl combateți, măcar croiți pentru mine o listă plauzibilă.
    Cu prețuire în contul prestațiilor Dvs. viitoare,
    Aurel BUZINCU

    Răspunde
    • Redactia

      Ne cerem scuze dacă v-am adus eventuale atingeri demnității și onoarei Dumneavoasta dar, din cauza activității derulate într-un ritm foarte intens, am omis sa verificam dacă Directia condusa de Dvs. este sau nu în subordinea CJ Suceava. Ne pare rău pentru inconvenientul creat. Cu deosebit respect ptr Dvs. și activitatea pe care o desfășurați în interes public județean, Colectivul redacțional.

      Răspunde
  2. Sandu

    Nechifor e chiar penal prin acuzațiile oficiale. Cred ca toți romanii au ajuns sa fie prezumtivi penali, nu doar cei din lista. Asta-i perioada pe care o traversam când nu mai contează pentru nimeni prezumția de nevinovăție. Oricine conduce o instituție sigur e un hot, falsificator si excroc, sigur face ceva murdar în viziunea unora. Domnule autor am înțeles bine?

    Răspunde
  3. Keno

    Nu, stimate domn. Nu Dvs ați putea genera riscul, neimplicarea lui Nechifor poate genera riscul ca o lista de persoane care ne conduc anumite instituții subordonate ar putea sa facă asemenea grozavii. Dar conform explicațiilor cred ca sunteți îndreptățit sa fiți deranjat. Numele Dvs nu are ce cauta pe aceeași lista cu Ion Dragusanul. Salutari din Australia și noapte buna la voi.

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.