Atunci când apare un copil, prioritățile se schimbă în mod radical. În mod firesc, toată atenția se concentrează asupra celui mic. Nu e o schimbare care poate fi așezată sub un indice de pozitiv sau negativ, ci o transformare aflată sub cupola unei paradigme a normalității.

Un copil nu înseamnă că vei renunța cu totul la viața de dinainte de a împărtăși rolul de părinte. Și dacă ai temeri în acest sens, poți să contracarezi aceste stări prin încercarea de a găsi soluții.

Socializarea cu prietenii

Dacă înainte de a deveni părinte obișnuiai să ieși cu prietenii în oraș, acum acest lucru se va realiza mai greu. O soluție ar fi să îți chemi prietenii seara, atunci când bebelușul doarme, să petreceți pe terasă sau chiar să vă aventurați la un joc de badminton în curte, caz în care o lampa stradala îți va fi de un real ajutor, mai ales că are un preț accesibil și o durată îndelungată de viață. Desigur, dacă nu te-ai gândit deja mai mult la iluminat, ar fi bine să recurgi la corpuri de iluminat exterior

Astfel, puteți sta seara în balansoar sau în leagăn, cu aplicația pentru alarma de plâns pornită, astfel încât bebelușul să fie monitorizat. Cel mai probabil nu vei avea cum să organizezi tu tot, așa că cel mai bine ar fi să le propui prietenilor să aducă fiecare un fel de mâncare preferat, iar din partea casei să fie băutură și recipientele de unică folosință.

 Înfrumusețare 

Fiind mamă, e puțin probabil că vei avea timp să mergi la salon, deși vei simți o reală nevoie ca cineva să te răsfețe, să îți aranjeze părul și să îți facă un masaj. Poți să recurgi la astfel de servicii direct la domiciliu pentru că vei găsi destui specialiști de beauty care sunt dispuși să se deplaseze la locuința clienților. De asemenea, poți ruga pe mama, soacra sau o prietenă să stea cu copilul pentru cel puțin două ore, astfel încât tu să poți face o pauză și să te duci la salon pentru epilare, tuns, manichiură și pedichiură. Va fi timpul tău pe care îl petreci făcând lucruri pentru tine. Nu uita că dacă tu ești bine, și copilul va fi.  Până la urmă, o mamă fericită înseamnă un copil plin de viață, care zâmbește și e decis să descopere lumea din jur.

Totodată, dacă nu ai cum să ajungi la sala de sport, fără a pune presiune pe tine, poți începe cu câteva antrenamente simple, ghidate de tutoriale online, pe care le poți găsi la liber pe internet. Poți descărca aplicații pe telefon și, de asemenea, ai putea să te motivezi împreună cu alte mămici. Astfel, vă veți monitoriza progresele și vă puteți susține reciproc în momente mai grele. 

În plus, ați putea să vă dați sfaturi pentru că treceți simultan prin aceleași experiențe, având aceleași temeri, nesiguranțe, precum și bucurii.

Așadar, „bebelușia” are potențialul de a fi o perioadă frumoasă în care poți avea grijă atât de ființa dependentă total de tine, cât și de propria persoană. Important este să nu te neglijezi.

 

Sursă foto: unsplash.com

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.