Prefectul județului Suceava, Mirela Adomnicăi a informat, luni, Ministerul Energiei, că furnizorul de energie electrică – SC Nova Power & Gas din Cluj Napoca- a anunțat Sucursala Suceava a Companiei Naționale a Uraniului SA de sistarea curentului electric, în ziua de miercuri,12 iulie, din cauza datoriilor acumulate. 

Oprirea curentului electric în cele două puncte de lucru care formează sucursala, Crucea și Botușana, ar avea drept consecințe oprirea evacuării și pompării apei de mină și neasigurarea aerajului în subteran, activități care trebuie realizate permanent, în lipsa lor   exploatarea neputând avea loc.

„Această stare induce riscuri suplimentare în planul asigurării stabilității abatajelor care se pot surpa ca urmare a infiltrării apei cât și a microclimatului interior care se degradează prin acumularea de monoxid de carbon”, precizează prefectul Mirela Adomnicăi, în informarea transmisă Ministerului Energiei.

Din cauza lipsei resurselor financiare nu poate fi asigurat nici lemnul de mină,  necesar armăturilor de susținere a galeriilor din cele două mine,  fiind deja semnalat riscul  unor accidente de muncă, iar  activitatea extractivă se desfășoară cu dificultate deoarece nu se pot executa explozii în subteran.

Prefectul Sucevei mai semnalează  Ministerului Energiei  faptul că, la gura minei Crucea „s-au acumulat halde de minereu de uraniu neprotejat la intemperii”, existând „riscul contaminării cu radon a zonelor adiacente”, în condiții de precipitații abundente și vânt.

Datoriile acumulate de sucursală, pe semestrul I, la plata energiei electrice se cifrează la 350.000 lei, iar restanțele acumulate pentru  lemnul de mină, pe primul semestru al acestui an, sunt de  120.000 lei.

Sucursala suceveană  înregistrează restanțe și la plata motorinei folosite pentru transportul minereului, în valoare de 250000 lei, tot în primul semestru.

Nici problema plății salariilor nu a fost rezolvată la cele două puncte de lucru din Crucea și Botușana, astfel că „se menține riscul unor mișcări spontane de protest”, în condițiile în care  cei 320 de angajați au primit avansul doar pentru luna mai 2017. Plata salariilor și a contribuțiilor la bugetul de stat restante  necesită  un efort financiar de aproximativ 3.000.000 lei.

Având în vedere situația gravă prezentată, prefectul Mirela Adomnicăi solicită  ministrul Economiei, Toma-Florin Petcu să analizeze „oportunitatea alocării unor fonduri” pentru „readucerea în parametrii normali a activității Sucursalei Suceava a CNU SA”, cu mențiunea ca prima urgență să fie considerată plata datoriilor către furnizorul de curent electric.

„În caz contrar, activitatea de extracție a minereului de uraniu ar putea fi semnificativ compromisă”, informează  prefectul de Suceava.

Informarea prefectului Mirela Adomnicăi răspunde și solicitărilor de mediere formulate de Sindicatul Exploatare- Preparare Uraniu, în vederea rezolvării problemelor de natură socio-economică cu care se confruntă Compania Națională a Uraniului,  având în vedere că  este nevoie de intervenția Guvernului României  în soluționarea lor. Sindicatul menționat mai solicită  susținere pentru punerea în aplicare a Memorandului Guvernului României, referitor la  proiectul de investiție-dezvoltare a CNU SA, în perioada 2017-2012, în sensul transpunerii într-o Hotărâre de Guvern,  dar și pentru declararea, prin lege, a Companiei Naționale a Uraniului drept „unitate strategică de interes național”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.