De la nobilii francezi care spuneau că e nobil să promiți dar burghez să te ții de cuvânt și până și până la politicieni care consideră orice cale de a obține voturile ca licită, toți suntem tentați să facem rabat de la promisiunile făcute. Ne ascundem intențiile sub vorbe calde și surâsuri false, promițând alinirea planetelor, bunăstare și fericire, dar uităm promisiunile imediat ce le-am făcut, ca să putem să facem altele, necesitate de ținta următoare.
Acest comportament este așa de normal încât atunci când ne mai întâlnim cu câte cineva care chiar se ține de cuvânt suntem bulversați, tentați să-l ajutăm pe bietul rătăcit să se interneze la nebuni. Minciuna, promisiunea lipsită de finalitate și inducerea în eroare sunt parte din viața noastră zilnică, un calapod care ne jenează de fiecare dată când ne lovim de el. Dar lucrul cu adevărat jenant este că oamenii care fac promisiuni obișnuiesc să se poarte de parcă le-ar fi îndeplinit deja, cerând cu nerușinare recunoștința noastră pentru că ne-au promis. Indivizi, asociații, partide, capitalizează influența acumulată prin promisiuni deșarte, pretinzând că n-au avut încă timp să se țină de cuvânt, primind astfel noi mandate, reconfirmări sau poziții superiare în cadrul ierarhiilor.
Așa ajungem la situația absurdă de a fi obligați să persistăm în greșeala de a-i crede pentru a nu recunoaște că am greșit când i-am crezut prima dată. O poveste chineză venită din negura vremii spune că un latifundiar a tocmit trei țărani să-i culeagă orezul, urmând ca fiecare dintre ei să primească la sfărșit cinci saci de orez. Au muncit oamenii de s-au spetit, au cules, transportat, stivuit sacii de orez în depozitele boierului și atunci când a fost să-și plata, fiecare a primit cate cinci saci de orez goi.
Boierul le-a explicat că el s-a ținut de cuvânt deoarece a promis cinci saci de orez și nu cinci saci cu orez. Să fim mai atenți la promisiunile care ni sa fac și mai circumspecți cu cei care fac promisiuni.
Lasa un raspuns