La data de 18.02.2021, lucrători din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității – I.P.J. Suceava au desfăşurat o activitate de informare on-line cu elevii clasei a II-a din cadrul ŞCOLII GIMNAZIALE „MIRON COSTIN” SUCEAVA pentru prevenirea pericolelor la care sunt expuşi tinerii atunci când folosesc internetul, reţelele sociale şi jocurile on-line.
Internetul este una dintre tehnologiile cele mai provocatoare la nivel mondial, a redus consistent distanţele între utilizatori şi a permis oamenilor să comunice chiar dacă se află la mii de km distanţă unii de alţii, deschizând porţile unei noi lumi pentru utilizatori. Îmbunătăţind viaţa oamenilor, prin accesul facil la servicii diverse, acest tip de conectare permanentă aduce deopotrivă şi o serie de vulnerabilităţi şi expune utilizatorul la un spectru de ameninţări cu totul diferit. De la atacuri de tip ”phishing” sau cu răscumpărare (”ransomware”) la identitate furată, mediul ameninţării nu doar că evoluează, dar creşte şi în severitate.
Astfel, polițiști de la nivelul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității – I.P.J. Suceava împreună cu inspectorul şcolar pentru învăţământ primar, profesor Coţovanu Adriana de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, director Moraru Dumitru şi director adjunct Gulei Ancuţa Nadia au desfășurat acțiuni de conștientizare și responsabilizare a elevilor clasei a II-a B din cadrul ŞCOLII GIMNAZIALE „MIRON COSTIN” SUCEAVA, în prezenţa învăţătoarei Ştefură Anna în ziua de 18.02.2021. Activităţile s-au desfăşurat în cadrul Proiectului elaborat de către aceştia intitulat „Alege conştient!Trăieşte în siguranţă!” . În contextul pandemiei, înâlnirea elevilor cu poliţistul şi cu factorii de conducere din sistemul de învăţământ s-a desfaşurat prin intermediul platformelor on-line care au permis interacţiunea acestora în timp real.
Prezentăm alăturat câteva din ideile discutate în cadrul acțiunilor preventive, tocmai pentru a fi aduse la cunoștința cât mai multor beneficiar și a spori gradul de informare a tinerilor și părinților.
Hărţuirea, cunoscută drept cyberbullying atunci când are loc pe Internet, implică folosirea tehnologiilor informației și comunicațiilor, cum ar fi mail-ul, telefoanele mobile, site-urile web defăimatoare, blogurile etc., cu scopul de a ataca în mod deliberat, repetat și ostil, un individ sau un grup de indivizi.
Hărţuirea cibernetică poate consta în trimiterea de e-mail-uri care pot conţine ameninţări, remarci sexuale, incitări la ură, şicanări ale victimelor precum şi afişarea oricăror declaraţii false ce au ca scop umilirea victimei. Ameninţările pot fi private sau publice, pe forumuri şi grupuri de discuţie.
Agresorii cibernetici pot divulga date reale, cu caracter personal, despre victimile lor pe site-uri şi forumuri sau pot publica materiale în numele lor cu scopul de a le defăima şi/sau ridiculiza. De asemenea, unii agresori pot trimite şi e-mail-uri de ameninţare şi hărţuire, în timp ce alţii publică bârfe şi instigă alte persoane la comportamente răutacioase împotriva victimelor.
În această situaţie, victima poate să blocheze e-mailurile sau SMS- urile ofensatoare sau să-și creeze o nouă adresă de e-mail ori un nou cont de utilizator. Dacă este vorba despre un chat public sau un cont pe o rețea de socializare (Atenție! Copiii își pot crea un cont pe rețeaua de socializare Facebook numai dacă au 13 ani împliniți) se poate adresa moderatorului pentru a bloca agresorul, poate folosi setările de confidențialitate ale contului.
Totodată, copiii victime trebuie să păstreze (prin salvare de pagină ori fișier, sau captura de ecran) orice mesaj, comentariu, secvență audio sau video pe care agresorul le-a postat. Dacă actele de hărțuire nu încetează și au un caracter de amenințare pentru copil sau îi provoacă o stare de frică și insecuritate, recomandăm părinţilor să facă plângere la secția de poliție pe raza căreia se află unitatea de învăţământ sau din zona în care locuiește elevul.
Conform ultimelor cercetări prezentate de către Organizaţia „Salvaţi Copiii” 40% dintre tinerii Uniunii Europene sunt expuşi riscului pornografiei pe Internet.
Încrederea se poate dezvolta rapid în mediul online, sub masca anonimatului pe care Internetul îl oferă.
Agresorii on-line caută copiii prin intermediul internetului şi dezvoltă cu aceştia relaţii on-line – apropierea de victimă prin atenţie sporită, bunătate, schimburi de muzică, cunoaşterea hobby-urilor copilului, empatizarea cu eventuale probleme ale acestuia. Se poate ajunge până la prezentarea unor clipuri sau imagini pornografice copilului, în speranţa de a-l face mai uşor să accepte astfel de „acte”. Unii agresori întreprind demersuri de a se întâlni cu copii racolaţi prin acest mod. Ademenirea online poate apărea prin intermediul oricărui mijloc de comunicare online, nu doar prin reţele sociale – camere de chat, programe de instant messaging, etc.
Conform ultimei cercetări realizate de către Organizaţia „Salvaţi Copiii”, jumătate dintre adolescenţii care utilizează Internetul postează fotografii pe net, iar 92% nu ştiu unde să raporteze o situaţie de genul expunerii la un conţinut on-line dăunător.
Orice acţiune cu caracter preventiv în acest domeniu trebuie să aibă ca punct de plecare identificarea obiceiurilor de utilizare a serviciilor de internet de către elevi.
În acest context, recomandările preventive trebuie să vizeze:
– protejarea datelor personale şi a parolei – prin date personale înţelegând inclusiv adresa, şcoala unde învaţă minorul, informaţii despre familie etc ;
– evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet sau anunţarea părinţilor despre intenţia unor astfel de întâlniri; de altfel, părinţii copiilor care utilizează frecvent internetul şi reţelele de socializare ar trebui să se intereseze despre această activitate a lor, cu cine şi ce comunică, ce site-uri vizitează şi cu ce gen de persoane interacţionează. Acest gen de verificare se poate realiza cu ajutorul unor programe speciale care se pot încărca în computerele utilizate de copii, aceste programe putând fi achiziţionate inclusiv în România de la firmele specializate de software;
– selectarea atentă a imaginilor pe care le postează pe internet – este vorba de conştientizarea faptului că odată postate aceste fotografii pot fi văzute sau folosite de oricine, oricând. Totodată, fotografiile postate „pot spune ceva” despre profilul tău în cadrul reţelei;
– respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor incidente;
Orice situație de abuz asupra minorilor, petrecută în mediul online, trebuie sesizată Poliției.
Ce înseamnă date cu caracter personal?
Datele personale sunt datele proprii unei persoane, folosite pentru identificarea acesteia și care au un caracter privat: nume și prenume, codul numeric personal, data nașterii, adresa fizică sau electronică, numerele de telefon, naționalitatea, limba, sexul, contul bancar, amprente, înregistrarea vocii, fotografii, adresa IP, școala și clasa din care fac parte, programul familiei etc. Datele personale permit identificarea unei persoane fie direct, fie prin alăturarea mai multor elemente de informație.
RECOMANDĂRI PENTRU PĂRINŢI
– Supravegheaţi activitatea copilului dumneavoastră pe Internet.
– Folosiţi Internetul împreună cu copiii, căutaţi cu ei informaţii care să-i intereseze.
– Aşezaţi computerul conectat la Internet într-o zonă deschisă, de unde puteţi uşor supraveghea copilul, de preferat în camera de zi.
– Folosiţi anumite mecanisme de control parental şi instalaţi instrumente de filtrare a Internetului, ca măsuri suplimentare de supraveghere.
– Arătaţi copilului cum să folosească setările de siguranţă.
– Învaţaţi copiii să nu dea niciodată date personale sau poze celor cu care corespondează pe Internet.
– Explicaţiile copiiilor că nu este bine să stabilească, fără acceptul dvs., întâlniri cu persoane pe care le cunosc doar de pe Internet. Discutaţi despre riscurile la care se pot expune.
– Încurajaţi-vă copii să vă spună dacă cineva din mediul on-line îi face să se simtă inconfortabil ori le provoacă teamă.
– Încurajaţi-vă copilul să aibă o atitudine responsabilă, cuviincioasă inclusiv pe Internet, să nu transmită vulgarităţi, ameninţări sau injurii.
– În cazul în care sesizaţi schimbări negative în comportamentul copiilor, discutaţi cu aceştia şi încercaţi să aflaţi cauzele care au generat aceste modificări. Discutaţi cu cadrele didactice şi apelaţi la specialişti care vă pot oferi sprijin în gestionarea situaţiei.
– Pentru faptele abuzive din on-line, răspunderea e în off-line, adică în mediul real.
– Internetul poate crea dependență. Nu lăsați copiii să petreacă ore în șir în fața ecranului, stabiliți de comun acord un program de utilizare a calculatorului și oferiți-le alternative de petrecere a timpului liber.
– Nu folosiți dispozitivele electronice ca alternativă la lipsa de disponibilitate de a petrece timp cu copiii dumneavoastră. Internetul nu poate înlocui afecțiunea, conversația și educația pe care le pot oferi numai parinții în timpul petrecut impreună cu copiii. Daca acest timp este pierdut, riscurile utilizării greșite a Internetului devin din ce în ce mai mari.
RECOMANDĂRI PENTRU COPII
– Nu oferi persoanelor întâlnite pe Internet informaţii personale despre tine sau familia ta.
– Nu spune parola de la e-mail-ul tău altor persoane în afara părinţilor; dacă le comunici această parolă prietenilor sau altor persoane, acestea pot trimite mesaje jignitoare în numele tău sau pot intra pe site-uri interzise.
– Dacă vrei să te întâlneşti cu o persoană pe care ai cunoscut-o pe Internet, anunţă-ţi părinţii anterior; oamenii pot fi foarte diferiţi de ceea ce au pretins că sunt pe Internet şi astfel poţi deveni victima traficului de persoane şi a altor întâmplări tragice.
– Evită să postezi pe Internet fotografii care te surprind în ipostaze indecente; acestea sunt personale şi nu trebuie să ajungă la cunoştinţa oricui navighează pe Internet; ele pot fi folosite, mai devreme sau mai târziu, pentru a vă face rău, ţie sau celor apropiaţi; în plus, odată ce asemenea fotografii vor fi făcute publice, nu vei mai putea decât foarte greu să ștergi din amintirea ta trauma rușinii si umilinței la care ai fost expus. Gandește-te foarte bine înainte de a te expune într-un mod indecent dacă vrei să îți păstrezi sau să îți pierzi demnitatea de ființă umană!
– Nu uita că nu tot ceea ce citeşti sau vezi pe Internet este adevărat.
– Nu da curs îndemnurilor, sarcinilor și provocărilor pe care le primești în cadrul unor jocuri online, care fac referire la viața reală și te îndeamnă să săvârșești fapte ce îți pot pune viața în pericol sau îi pot afecta pe cei din jur.
– Nu te teme de cei care te amenință pe Internet, ca să te determine să faci ceea ce doresc ei. Ei nu au putere asupra ta, doar te păcălesc pe tine că ar avea vreo putere si doar dacă-i crezi au putere! În realitate, singura lor putere este anonimatul. În fața unor adulți responsabili, precum părinții tăi, profesorii sau polițiștii, medicii sau psihologii, agresorul tău se va dovedi mai neajutorat decât tine, pentru că el se știe vinovat. Dacă te amenință că are acces la informații confidențiale ca să îți arate că e bine informat, nu uita că în realitate are acces numai la informații care se găsesc foarte ușor pe Internet și nu dovedesc nimic. Așa că, nu ezita să anunți un adult în care ai încredere că ești victima unei agresiuni sub orice formă pe Internet și vei fi protejat.
– Dacă cineva te face să te simţi inconfortabil pe Internet, poţi oricând să renunţi la comunicarea cu acea persoană. Nu eşti obligat să stai pe Internet mai mult decât consideri tu şi nici să suporţi ceea ce îţi provoacă neplăcere sau teamă.
Lasa un raspuns