Sunt niște ani de când mă întreb de ce, și mai ales de când vârsta ochilor se desparte de vârsta restului de organism? Cum nu reușesc deloc să ajung la o soluție finală singur… poate mă ajutați voi.

O discuție liberă între doi amici constituie tema acestui material. Amândoi sunt însurați, oameni serioși, cu copii și responsabilități, cu a căror prietenie mă mândresc. Aflați la o masă de restaurant, discutau despre „meritele” diverselor fete din anturaj cu un apetit juvenil și ochii cât sarmaua. E destul să vă spun că ambii sunt săriți de 50 și tot ce e frumos la ei ține de orice altceva decât de exterior. I-am întrebat de ce fac chestia asta, și am primit răspunsurile obișnuite tinerilor de 20 de ani, pe care nu vi le reproduc din bun simț. Datorită acestui lucru, m-am dus la un cuplu de asemenea tinere care nu găseau un loc liber și le-am oferit loc la masa noastră. Rezultatul… amicii m-au informat că nu mai ies cu mine în oraș deoarece „fac urât la băutură”.

Analiza mea a arătat că atât femeile, cât mai ales bărbații au nevoie să se simtă tineri și macho, iar femeile plăcute și dezirabile, și de aceea o fac măcar verbal și de departe. Sigur sunt excepții care complică foarte mult lucrurile, așa cum am pățit eu (hihi) acum 3 ani, când la o trecere de pietoni situată în centrul orașului Bistrița-Năsăud, mi s-a oprit motorul mașinii și mi-am pierdut respirația datorită unei DOAMNE care trecea strada… cu soția lângă mine în mașină. Eu nu întorc capul după femei pe stradă și nu caut compania tinerelor apetisante, nu datorită lipsei de apetit pentru spectacol, ci pentru că dioptriile mă ajută să mă văd așa cum sunt, în oglindă, preferând oricând compania unei femei inteligente în dauna unei păpuși goale, oricât de perfectă ar fi ea.

Despre femeile care practică același tip de vânătoare ce să mai vorbesc, cu fața imobilă după nenumărate liftinguri și, vorba unui bun prieten, fardul întins pe față cu trafaletul, se dau tinerele strânse în corsete savante și blugi sau colanți stretch. Au conversație studiată, de gașcă, adunată de prin cărți de dragoste și așteaptă doar momentul să ofere vreunui gigolo de mahala un sejur în casa ei de vacanță, unde să scotocească împreună după ceva sentimente uitate printre murăturile bunicii.

Întrebarea mea e simplă: CINE pe CINE minte?

23.10.2013
Cristian Tonolla

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.