Prin art. 50 din Legea nr. 218/23.04.2002, data de 25 martie a fost desemnată ca fiind Ziua Poliției Române. La această dată se sărbătorește și Buna Vestire, simbol aflat pe primul steag al Marii Agii, preluat în timp și pe actualul drapel al Poliției Române.
Poliția Română a cunoscut mai multe etape de transformări, menite să vină în întâmpinarea nevoii de siguranță a cetățeanului. Într-o formă sau alta, sub diferite denumiri, Poliția, ca instituție, a însoțit statul în toate orânduirile cunoscute de istorie.
La 191 de ani de la înființarea Poliției Române, pentru marcarea momentului, dar și pentru promovarea unui spirit artistic tânăr și valoros, Galeria Millenium din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, găzduiește expoziția personală „Culorile mele” a Teresei Ioana Pînzariu, elevă în clasa a V-a C, la Școala „Ion Creangă” din Suceava.
Expoziția de debut a tinerei artiste oferă un microrecital tonic al culorilor pline de muzicalitate, de tonicitatea paletei coloristice și de varietatea temelor, purtați de libertăți cromatice, transparențe și abstracții lirice. Evenimentul va fi prezentat de Maestrul Mihai Pânzaru – PIM și invitații săi.
Momentul de debut al expoziției se va desfășura luni, 25 martie, orele 11.00, la sediul IPJ Suceava, Galeria Millenium.
Lasa un raspuns