Marian Andronache, dintr-o fericită întâmplare președintele PMP Suceava, dă semne, din ce în ce mai pronunțate în ultima vreme, de politician clasic care însă nu a învățat nimic din politică: jignește, asemeni lui Șerban Nicolae, doar că el nu are atâta bărbăție să o facă cu voce tare, minte și nu suportă să fie contrazis, ci doar lăudat.

Cine nu îl laudă, nu are ce căuta în sediul partidului și, după caz, nu este invitat la conferințele de presă ale partidului.

Așa înțelege Andronache să facă politică: pe lângă faptul că știe și foarte puțină, o mai face și prost.

După ce un reporter SuceavaLive  și-a expus un punct de vedere cu privire la parcursul politic al fostului viceprimar (tot dintr-o fericită întâmplare viceprimar) acesta a hotărât ca reprezentanții ziarului să nu mai fie invitați la conferințele de presă.

Așa cum deja ați intuit, aceasta este o nouă dovadă de bărbăție a lui Andronache, care se teme de întrebările jurnaliștilor neaserviți, nu acceptă critica, nu știe să o corecteze și preferă lașitatea.

Și dacă tot veni vorba de lașitate este foarte posibil ca atunci când veți căuta cuvântul pe Google să găsiți fotografia lui Andronache atașată ca fiind cea mai reprezentativă și asta pentru că acest individ este atât de laș, încât nici nu mai recunoaște atacurile la adresa primarului Ion Lungu, spune că nu i-au aparținut și, în cercurile liberalilor este atât de bărbat, încât încearcă să îi convingă că el i-a iubit, de fapt, dintotdeauna pe ei.

Același individ, ajuns dintr-o pură întâmplare în politică, cu aceeași lașitate, le povestește liberalilor că n-a avut nicio treabă cu mesajul politic transmis de candidatul pentru funcția de președinte al CJ, primarul Ioan Bogdan Codreanu, că n-a fost de acord cu el, asta după ce repetă la fiecare 3 secunde cuvântul „ECHIPĂ”. În campanie nu erați o ECHIPĂ, domnule Andronache? De ce nu i-ați spus lui Codreanu că nu este bine ce face? Doar pentru că v-a plăcut ideea de a intra în Consiliul Județean cu un număr de consilieri pe care să vi-i asumați dumneavoastră ulterior, am înțeles.

Întrucât lașitatea numită și Marian Andronache nu mai trimite invitație la conferințele de presă, redacția SuceavaLive îi va adresa public întrebări, ori de câte ori va fi nevoie, în perioada următoare ce se anunță a fi una încărcată pentru candidatul la funcția de deputat pe care îl cunosc 3 oameni din Stroiești dacă își dă jos masca. Cu mască, mai mult de o persoană, nu îl cunoaște.

Pe verificate, testate! Apropo: în piață la Vicovu de Sus, în campania de la locale, pe Andronache îl recunoșteau cu greu colegii săi de partid care purtau aceeași vestă ca el. Despre oamenii simpli din piață nici nu poate fi vorba să-l fi recunoscut vreo unul.  

Astăzi 3 întrebări pentru acomodare pentru Marian Andronache, sau de încălzire, că spunea că îi place fotbalul:

1: De ce sunteți lipsit de verticalitate, nu acceptați alte opinii și jigniți o jurnalistă de care vă temeți?

2: De ce, laș fiind, le-ați  povestit colegilor de la alte partide cum au încercat colegi de-ai dumneavoastră din PMP să devină primari?

3: De ce vă bârfiți colegii, astăzi unii deveniți chiar primari?

13 Responses

  1. SuperTzeapa.org

    Ma mir cum Andronache inca mai este in PMP. La fel cum a zis si Chira in conferinta de presa: a trebuti sa vina „taticul” de la Bucuresti ca sa negocieze cu PNL-ul functiile de viceprimar. In urma cu 4 ani, Andronache a avut noroc de Popovici ca a negociat, ca nici atunci nu a avut co*te ca sa vorbeasca el.
    Marian Andronche nici macar nu i-a facut campanie lui Codreanu. Il sunau prietenii din Suceava pe Codreanu si spuneau ca au primit pliant cu Androanche, dar cu Codreanu, nu. Pai ce campanie a facut Andronache la Suceava pentru candidatul de la CJ Suceava? Cred si eu ca Codreanu a avut motiv sa isi dea demisia din functie si sa lase locul celor „tineri”.

    Si Andronache vorbea de Codreanu pentru locul 1 la senat … pai Codreanu aducea voturi .. acum .. ca nu mai candideaza … va insemna incheierea istorica pentru PMP.
    Da, surpriza acestor alegeri a fost PMP-ul. … insa datorita lui Codreanu. El a adus voturile din judet.

    Urat din partea lui Andronache referitor la „criticile” aduse colegilor din Mitocu Dragomirnei, Fratautii Noi si Marginea. Pacat de oamenii care au muncit in aceasta campanie.

    Iar Andronache ce sa recunoasca acum despre ceea ce a vorbit despre Ion Lungu … ca doar nu a vorbit el. Comunicatele erau trimise de Anca Sidor.

    PS domnu Andronache: „40 de milioane Andronache, 30 de milioane Anca Sidor va spune ceva ?! ” ?!

    Răspunde
  2. Ionel

    Ce sa ceri de la un parșiv de funcționăraș care a supt 30 de ani de la țeava banului public din Primăria Suceava!!!

    Răspunde
    • Drumețul

      De ce imi ștergeți comentariul? Repet: Stop MAFIA de la Spații Verzi! Alo, DNA, ne aude!!!!!!!!!

      Răspunde
  3. D-NA* L'iubi

    Averi de nejustificat, un oraș înverzit de kkt, tonete și magazinașe peste tot spațiul lui verde, jonglerii cu banii statului, abuz de putere și în serviciu, deconturi de deplasări, cazări 4* (scriptic de 3*), chiolhanuri și carburant în interes personal, echipamente de întreținere la prețuri astronomice, lalele și panseluțe la costuri de producție fanteziste, salariați deturnați de la serviciu în interesul lui Mendronache&Co, concedii mascate în cursuri de perfecționare, achiziții, comisioane, trafic de influență și câte mai sunt… 😉

    Răspunde
  4. Street' Pom

    Fie vremea cât de rea,
    Eu, spre Parlament, mă duc cu ea,
    Fac ce vrea fătuca mea,
    Și din dos, împing la draga mea.

    Stai așa!

    N-am terminat,
    Vine presa de kkt,
    Și mă scoate la lumină,
    Mă forțez, și dau din vină

    Cui să dau,
    Decât lui Lungu,
    Ce mi-a crescut,
    Mie, pungu’!

    Și la fraierul de Pojorâta,
    Care m-a calificat,
    A băgat caș frâmântat,
    De-aia-s bun de deputat!

    Hai că nu-s chiar un ratat!

    Răspunde
  5. Revolta românilor

    Băsismul a fost una din cele mai periculoase ideologii ale epocii moderne.
    După 2 decenii de băsism, Suceava și Romania nu are voie să se întoarcă înapoi și să voteze acești oportuniști care au văndut țara forțelor străine. Băse și ai lui au dat pe tavă țara Germaniei, Franței și SUA cu tot cu chei, card și codul PIN. Din cauza lor vom rămâne în curu gol pentru încă 20 de ani.

    Răspunde
    • mafia sv

      Un alt mafiot de Suceava: un lingău de curvet politic, un politruc finanțat din bani publici, un sugător din primărie. Din ce bani și-a facut casa din Ipotești? E plin de ifose, parfum, bmw și costume de firmă! Sperăm ca Parchetele să fie deja pe urma lui… Acum vrea imunitate parlamentară!

      Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.