Deputatul PSD de Suceava Alexandru Rădulescu, a anunțat că în Camera Deputaților a fost votată Legea împotriva dobânzilor excesive, o lege „anti-cămătărie”.

„Astăzi, în Camera Deputaților, s-a votat o lege „anti-cămătărie”: Legea împotriva dobânzilor excesive.
Așadar, ca în majoritatea țărilor din UE, băncile și IFN-urile nu mai pot practica ce dobânzi vor! Legea se aplică și creditelor în derulare. Legea prevede:
1. în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 de lei, suma totală de rambursat de către consumator nu poate depăşi dublul sumei împrumutate;
2. dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR;
3. dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de două puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă;
4. dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR”, a transmis Alexandru Rădulescu.

Potrivit deputatului sucevean, ca de obicei, când e vorba de legi care ating interesele sistemului bancar, PNL și USR au votat împotrivă cu eterna justificare cu piața liberă care se pare că era valabilă doar pentru români, ținând cont că majoritatea țărilor din UE au plafonat dobânzile.

„Sper ca parlamentarii PNL și USR să nu acționeze în defavoarea românilor și să atace această lege la CCR și sper ca președintele Iohannis să o promulge imediat”, a mai transmis deputatul Rădulescu.

One Response

  1. CC

    Dar cu camatarii balaoachesi care sustin partidul Cima Rosie si care au scos din case atitia oameni cum ramine>??????

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.