Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a dat asigurări, miercuri dimineața, delegațiilor din Suceava și Maramureș că va găsi soluții în cel mai scurt timp pentru rezolvarea situației pensionarilor din cadrul Institutelor de Prospecțiuni și Explorări Geologice (IPEG), cum e și Geomold, care nu beneficiază în prezent de pensii similare minerilor, deși au lucrat în condiții similare, anunță deputatul PNL de Suceava, Angelica Fădor.
Deputatul liberal sucevean a declarat, miercuri, că de peste un an de zile a încercat să soluționeze problema acestei categorii de pensionari, dar că în perioada Guvernării PSD s-a confruntat cu indiferența ministrului de la acea dată care i-a răspuns „în doi peri” și fără să aibă minima preocupare pentru rezolvarea situației.
„Am constatat atât eu cât și delegațiile care m-au însoțit la Ministerul Muncii din Suceava și Maramureș că există o deschidere reală față de soluționarea acestei probleme. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru și echipa din minister prezentă la discuții au dat asigurări că soluția va fi găsită urgent și am încredere că ceea ce nu a reușit PSD, care se laudă cu grija față de problemele pensionarilor, va face repede și bine ministrul liberal al Muncii”, a declarat Angelica Fădor.
Parlamentarul liberal sucevean a explicat că a prezentat ministrului Muncii, Violeta Alexandru, că acum se face o mare nedreptate minerilor și lucrătorilor care și-au desfășurat activitatea în subteran în cadrul unităților de prospecțiuni și explorări geologice sau de exploatări în subteran pentru că nu se mai consideră activitate desfășurată în “unitate minieră ” și încadrată în condiții speciale de muncă.
Ea a arătat că în această situație se găsesc, în prezent, persoanele care au lucrat în subteran, pensionari și viitori pensionari la Întreprinderea de Prospecțiuni și Explorări Geologice Suceava care a fost reorganizată prin HG 193 /1991 în S.C. GEOMOLD S.A.
Deputatul a prezentat și un scurt istoric al Geomold SA care în anul 1990 avea un număr de aproximativ 5000 de salariați, iar cei care își desfășurau activitatea în subteran executau lucrări de deschidere și pregătire, respectiv puțuri de extracție, galerii, nișe de legătură, suitoare, plane înclinate, camere speciale, abataje experimentale și altele în zonele aflate în exploatare a minereului neferos, la exploatările Leșu Ursului, Fundu Moldovei, Mestecăniș, la acumulările de sulf din Munții Călimani, la cele de baritină de la Holda și Ostra, de minereuri de fier de la Delnița, sau minereu de mangan în Bazinul Domelor.
„Atât eu cât și ministrul liberal al Muncii considerăm că egalitatea de șanse pentru angajații care își desfășoară activitatea în aceleași condiții nu ar trebui să fie doar teoretică”, a mai declarat Angelica Fădor.
Potrivit actualelor acte normative persoanele înscrise la pensie anterior datei de 01.01.2011, nu fac obiectul recalculării prevăzute de Legea nr. 192/2015 și Legea nr . 221/2018.
Lasa un raspuns