Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a anunțat că în Camera Deputaților a fost votat proiectul de lege prin care votul în Diaspora pentru alegerile prezidențiale este extins la trei zile.
Pentru acest proiect au fost 228 de voturi „pentru” și unul „împotrivă”, iar acesta poate fi trimis spre promulgare preşedintelui Klaus Iohannis.
„PNL s-a luptat până la capăt astfel încât românii din străinătate să nu mai fie umiliți și să stea la cozi pentru a-și exercita un drept constituțional, acela de a vota. Astfel, la următoarele alegeri în afara țării se va putea vota timp de 3 zile, de vineri până duminică, inclusiv, iar românii vor putea să voteze până la ora 23.59. De asemenea, listele de vot în străinătate se vor genera electronic și se va suplimenta numărul secțiilor de votare și personalul implicat în procesul electoral”, a transmis deputatul sucevean.
Inițiativa legislativă modifică următoarele legi: Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României; Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente; Legea nr. 288/2015 privind votul prin corespondenţă; Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.
La ora 21,00, când se închid secţiile, alegătorii care se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care stau la rând pot să îşi exercite în continuare dreptul de vot. Un membru al biroului electoral al secţiei de votare, desemnat de preşedintele acestuia, verifică la ora 21,00 dacă în afara localului de vot se află alegători care aşteaptă şi stabileşte ordinea în care aceştia au acces în sală. Alegătorii aflaţi la rând îşi pot exercita dreptul de vot până la maximum ora 23,59.
Lasa un raspuns