Dr. Maricela Cobuz, deputatul PSD de Suceava, a transmis un mesaj marți, 29 septembrie, cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii.
„Scopul acestei zile este informarea populației cu privire la principalele cauze de deces în lume și în România, bolile cardiovasculare.
Numărul persoanelor care decedează din aceste cauze este în continuă creștere, anual înregistrându-se aproximativ 17 milioane de decese.
Bolile cardiovasculare au început să fie prezente și la populația pediatrică, obezitatea fiind în strânsă corelație cu bolile cardiovasculare. În acest sens, în timpul mandatului am inițiat personal legea privind Educație pentru sănătate – Nutriția în școli, care a fost promulgată”, a declarat deputatul sucevean.
Potrivit Maricelei Cobuz, învățând să ne alimentăm sănătos de la cele mai mici vârste, cu siguranță prevenim bolile cardiovasculare.
„Ca membru în Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților am susținut și continui să susțin legislația privind cele mai inovative tratamente, la standarde europene, pentru toți românii.
Pentru Suceava am contribuit personal la dotarea Spitalului Județean de Urgență cu un aparat de Rezonanță Magnetică Nucleară.
Cu ocazia acestei zile, le transmit tuturor românilor multă sănătate!”, a mai declarat dr. Maricela Cobuz, deputat PSD de Suceava.
Lasa un raspuns