Multă lume ar trebui să se șteargă la gură cu hârtie igienică. Asta pentru că aceeași lume multă mănâncă grosuț cu linguroiul. Trăim într-o lume în care toți se pricep la toate și nimeni nu se mai pricepe la nimic. Sau nu recunoaște asta, în ciuda faptului că a te pricepe la nimic e treabă mai complexă decât să te pricepi la ceva, deoarece nimicul nu putem ști dacă există, în timp ce „ceva-ul” deja este. Dar astea sunt chestii de subtilitate, ori noi vorbim aici despre rahatul scos pe gură, sau din tastatură, sub formă de cuvinte, așezate unul după altul, în așa fel încât să închipuie un mesaj. Spun să închipuie, pentru că de cele mai multe ori nu vorbim despre un mesaj, ci despre o dezinformare izvorâtă din meschinăria sufletului omenesc, prea plin de ego și prea puțin umplut cu omenie. La origini, rahatul despre care discutăm se numește bârfă și apare pe lume din gura unuia (sau uneia) care se crede mai deștept decât este. Purtând cu sine această credință, întocmai cum își poartă arhiereii bastoanele sau polițiștii pulanele, lovesc în stânga și dreapta cu interpretările lor asupra realității, stârnind dihonii între semeni, spaime în sufletele curate (ca să nu zic fraiere), mânii în casele drepților și bucurie în familiile proștilor. Cei care fac asta, sunt așa o rasă de oameni care în loc de piele au șoric, un șoric gros, prin care lumina adevărului nu are cum să treacă în interior, dar nici omenescul din ei nu are nicio șansă să ajungă la exterior. Acest șoric îi protejează și de eventualele atacuri ale înțelepciunii, compasiunii, înțelegerii sau alte calități specifice regnului uman. Ei sunt imuni la adevăr iar eventualele opinii diferite decât cele proprii le provoacă, cel mult, greață. Noroc că este o greață existențială, pentru că, dacă ar fi pe bune, s-ar cuminți.
Mâncătorii de rahat sunt în toate categoriile sociale. Îi găsim, în egală măsură, printre săraci, printre bogați, angajați la stat sau la privat, fără studii sau doctori, cu penis sau fără. Îi recunoști destul de ușor după dezgustul pe care îl lasă pe oriunde ar trece. De obicei se hrănesc cu energia celor din jurul lor și cu zilele celor pe care îi discută. Îi consideră pe toți cei din jur proști iar ei sunt, chipurile, cei mai cuminți. În mod normal, ar trebui castrați, dar pentru că nu trăim într-o societate normală, ci în democrație, îi lași să trăiască în ciuda faptului că ei nu te lasă să mori.
Cel mai trist este că mâncătorii de rahat sunt, destul de des, formatori de opinie în mediul din care provin. Acest lucru este posibil pentru că sunt bolnavi de logoree, repetând aceeași minciună la infinit, până este percepută ca un adevăr. Prin asta reușesc să distrugă oameni, idei, strategii, instituții, cercetări și nu în ultimul rând, societatea în ansamblul ei. Tot prin asta reușesc, destul de des, să se promoveze pe sine. Așa că am ajuns să fim conduși de niște mâncători de rahat și vă rog, când citiți asta, nu vă gândiți doar la politicieni…
Lasa un raspuns