Datorită educaţiei primite, avem impresia că războiul este caracterizat numai prin violenţe armate.

Avem credinţa că dacă nu se trage cu tunul, e pace. Această plasticitate a conflictelor armate ne este servită mereu, ca metodă de manipulare, prin războaie de cinci minute, televizate şi bine regizate, în urma cărora oftăm uşuraţi şi ne facem câte-o cruce temeinică: „Ci di ghini, tu Varvară, că îi pași pi la noi și cî sântim sanatoși!” (Observație ca români, avem strania certitudine că dacă suntem sănătoși, absolut toate problemele noastre se rezolvă de la sine). Astfel, celelalte neajunsuri care ne macină existența de zi cu zi, le trecem în plan secund, iar umilinţele din ce în ce mai mari la care suntem supuşi, pălesc în faţa unui idiot din Irak sau Afganistan ce aruncă o grenadă în nişte soldaţi americani (sau români), care oricum nu aveau ce căuta acolo.

„Sunt două metode de a cuceri şi a înrobi o naţiune: una este prin sabie, a doua prin îndatorare”, afirmă, în cunoştinţă de cauză, John Adams. Pornind de la ipoteza lansată mai sus, e lesne de făcut o paralelă cu situaţia actuală a României şi vom descoperi, fără a fi grozavi analişti politici sau sociologi, că ţară noastră se află deja sub ocupaţie. Această situaţie este creată de aşa zişii „asasini economici”, angajați de acele state care nu îşi permit să nu fie puternice.

Metoda folosită de aceşti profesioniști ai dezastrelor economice are un scenariu clasic: identifică ţări cu resurse naturale bogate, îşi plasează oamenii din timp în funcţii cheie, duc economia de râpă în câţiva ani apoi, aranjează un împrumut masiv între ţara respectivă şi Banca Mondială, FMI sau alte instituţii care le deservesc scopurile. Şmecheria constă în faptul că banii respectivi nu ajung practic, în economia acelei ţări, ci la marile companii internaţionale ce se angajează  prin licitație publică să lucreze la infrastructura națională a celor care au efectuat împrumutul. Astfel, se investeşte în autostrăzi, companii energetice, porturi etc., demersuri care fac bine companiilor respective şi ţarilor din care acestea provin. Evident, vor fi câteva persoane foarte bogate din ţara experiment (a se citi România) care vor prospera, dar acţiunile economice respective nu au efect asupra populaţiei de masă. Vă pare cunoscut scenariul?

Ce se întâmplă mai departe…? Datoriile acumulate sunt aşa de mari încât nu mai pot fi plătite şi brusc, asasinii cu pricina capătă chipuri. Numai că pozează în salvatori care cică ne-ar ajuta cu dragă inimă, ne-ar plăti datoriile din buzunarele lor, dacă: le dăm petrolul ieftin (vezi afacerea Petrom, subsolul Mării Negre), aurul ieftin (vezi Roșia Montana), le permitem să deschidă baze militare pe teritoriul nostru (vezi baza militara Kogălniceanu), privatizăm companiile de electricitate (vezi E-ON), le vindem ieftin unele întreprinderi, privatizăm alte întreprinderi, instituţii financiare (vezi BCR, CEC), iar lista poate continua…

Vom fi reduşi la tăcere, ca stat, dacă nu ne trezim din amorţeala ce ne-a cuprins. Trebuie, odată pentru totdeauna, să conştientizăm locul nostru între popoarele lumii. Şi oriunde am sta pe harta prezentului istoric, oriunde ne-ar trimite circumstanţele acestei politici globale căreia în mod vădit nu-i facem faţă, să nu stăm în genunchi.  Eu unul nu mă simt bine în ipostaza de slugă, deși președintele meu zice că ar fi „ok!”. Oare asta să fie România lucrului bine făcut?

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.