De ziua mea de naștere sunt foarte ciufut. Mi se pare o absurditate să sărbătoresc faptul că mai îmbătrânesc cu un an. Dacă întineream, da, era motiv de sărbătoare, dar așa, e mai degrabă motiv de plâns. Tot de ziua mea mi se pare absurd să fac cinste altora. Mi se pare mult mai firesc ca în ziua respectivă să-mi facă alții cinste mie. La urma urmei, dacă tot e o zi, chipurile specială pentru mine, de ce să nu mă bucur eu, pe banii altora, decât să se bucure alții pe banii mei?
De când începe ziua respectivă și până se termină, toate orele mi le petrec chinuindu-mă din tot sufletul meu să fiu amabil cu cei care vor să-mi ureze la mulți ani și să port cu dânșii o discuție cât de cât decentă pe marginea acestui subiect. Ce-a mai enervantă întrebare este „Cum sărbătorești?” Dacă ar fi după mine, aș închide telefonul, internetul și aș sta în pat toată ziua uitându-mă la comedii s-au documentare. Aș mânca sandvișuri cu salam, cașcaval și roșii de gradină, aș bea 2-3 beri reci iar pe seară, aș ieși să mă plimb trei ore prin oraș, în anonimat, fără ca nimeni să știe că port povara încă a unui an. Probabil pașii m-ar purta și la Muzeul Satului de lângă Cetate, pentru că e locul meu preferat din Suceava. Acolo aș întra în fiecare casă în parte, imaginându-mi cum ar fi fost viața mea dacă m-aș fi născut măcar cu 100 de ani mai devreme. După care, m-aș întoarce acasă unde m-aș mai uita la o comedie, aș mai băga două sandvișuri și somn… Dar niciodată nu e după mine!
Următoarea zi, sunt un alt om. Binedispus, optimist, cu zâmbetul pe buze, arăt ca și cum aș fi purtat o uriașă victorie. Și așa și este. Am trecut cu bine de cea mai stresantă zi din an. Următoarele luni, până de Crăciun, nimic nu mă poate tulbura prea tare. Poate mă mai aprinde oleacă întrebarea „Da` unde plecați în concediu?”…în c… plecăm în concediu! N-am terminat casa, stăm într-o amărâtă de garsonieră, abia de câteva luni suntem și noi mai liniștiți cu situația financiară și drept de concediu ne arde. E drept că aș lua o pauză de câteva zile, dar numai să merg până la țară să mai vorbesc cu cei dragi. De atât am nevoie ca să mă încarc de energie. Și de mâncare făcută de alții. Oricât ar fi de rea, e grozav de bună dacă nu trebuie făcută de tine… și de plimbări… multe plimbări în natură, cu predilecție după bureți. Căutatul bureților a rămas pentru mine o mare bucurie! E o activitate bună și pentru suflet, și pentru trup, și pentru cămară. Începând de anul acesta, sper să mai adaug o bucurie activităților mele în natură, dar pentru asta am nevoie de un detector de metale și de weekend-uri cu soare. Dar cum nu sunt pretențios, m-aș mulțumi măcar cu cele din urmă.
Lasa un raspuns