Nu sunt nici adeptul gesturilor mari, teatrale, care lasă cu gura căscată orice țață cu pretenții de divă, nici adeptul gesturilor mici și drăgălașe care face să se scape pe ea orice domniță trecută de un anumit număr de parteneri dar care, vezi Doamne, are suflet de copil îmbrăcat în hăinuțe roz cu brizbriz la gâtuleț… Sunt mai degrabă genul ăla de partener care îți spală șosetele, dacă le găsește aruncate prin casă și care îți gătește ori de câte ori poate, pentru că știe că nu agreezi treaba asta defel. Dar nu spăl vase!!! (Decât când văd că nu mai avem în ce mânca).
Alte gesturi tandre, înafară de ținutul în brațe, poate uneori exagerat de des, nu am. Cred că îți spun „te iubesc” la fiecare discuție, dar jur că nu e cu scopul de a te flata. Asta simt. Îmi place să fac mai mult dragoste cu tine, decât sex, dar nu ma dau în lături nici de la una, nici de la alta. Îmi place să te simt femeia mea și, cât timp știu că asta ești, te respect tare, tare mult. Nu știu cum să fiu romantic. Îți mai scriu uneori o poezie, dar nu mă aștept să te dea pe spate deși, între noi fie vorba, scriu excelent…și flori îți aduc din când în când, dar numai pentru că faci „hiiiii!”, te ridici pe vârfuri și mă săruți. Sincer, niciodată nu am înțeles de ce îți provoacă așa o reacție, dar am considerat că e mai cuminte să nu întreb. Altceva…cam nimic!
Alte așteptări mari, înafară de a fi sinceri unul cu altul, în privința relației noastre, nu am. Atât! În rest, minte-mă cât vrei. Știu că de cele mai multe ori o faci ca să îmi fie mai ușor…și eu fac la fel.
Mai știu că te poți îndrăgosti de altul…e firesc! Dar spune-mi când o faci. Nu o sa renunț, o să lupt pentru tine. Probabil o să pierd, dar o să accept mult mai ușor să fiu învins, decât trădat. Înfrângerea e o lecție din care poți deveni mai bun, în timp ce trădarea e o lecție din care, în mod cert devii mult mai rău. Pentru ce să-mi otrăvești sufletul? Ai ținut la el, sunt sigur…nu are cum să-ți fie indiferent. Nici eu nu o sa te trădez…promit! La fel..mi-e drag sufletul tău prea mult, ca să-l otrăvesc cu incertitudini.
Nu cred că dragostea adevărată are nevoie de maimuțăreli de trei parale, denumiri atât de diminutivale că ai avea nevoie de un microscop de ultimă generație ca să zărești animalul din expresie, gen: „puisor mic, mic, mic, mic și pufos ce ești tu! Unde ai găsit tu, așa un pui de mic? Ai cumpărat o găină americană din Liliputania și ai pus-o cloșcă?…și pufos!…să mori tu!
La fel, nu cred că dragostea adevărată nu te îndeamnă la rele. Niciodată! Dragostea adevărată, aproape că nu o simți atunci când ți-e bine, dar o simți din plin când ți-e greu. Ea e cea care îți dă putere să mergi mai departe și ai cuvântul meu, uneori chiar te hrănește dacă ți-e foame. Nu e nici sclipitoare, cum crezi că ar trebui să fie. Artificiile, ai văzut și tu, sunt frumoase, umplu cerul, dar se sting și dispar. Tu ramâi în schimb, pe pământ…ori dragostea adevărată tocmai asta e: pământul care nu-ți fuge niciodată de sub picioare. Chiar dacă îl calci, știe că asta e menirea lui, să te ajute să ajungi cât mai departe. Nu e niciun sacrificiu, e menire, e ceea ce trebuie să fie.
Dragostea adevărată nu e doar dulcegărie. Te mai și ceartă când trebuie, te trage de mânecă când te întinzi, se supără când greșești, dar face toate astea pentru că îi pasă. Tot ea te pune să te îmbraci bine și obligatoriu să mănânci. Uneori îți face observații asupra viciilor tale. Nu o face din răutate, ci pentru că vrea să te știe cât mai multă vreme lângă ea. Da, câteodată e enervantă această dragoste, așa-i, dar să știi că destulă lume nu are parte de ea. Ești un norocos/oasă!
(va urma)
foarte reusit articolul ! 🙂 felicitari