Despre felurile de mâncare uitate

Lumea uită de mâncărurile simple. Au trecut cel puțin 7 ani de când n-am mai mâncat o turtă pe plită și dacă nu făcea cumnată-mea astă iarnă chiroște cu brânză (colțunași pentru cei cu alergie la regionalisme) se făceau primăvara asta 10 ani de la ultima îmbucătură din astfel de bucate. Să-i dea Dumnezeu sănătate! Alivencă nici nu mai țin minte de când n-am mâncat… Era grozavă! Cu smântănă sau chișleac și zahăr pe deasupra, mi se părea că pe cerul gurii plouă cu bucurii și binecuvântări celeste. Când a mers „Big Mama” din Humor la emisiunea „Șefi la cuțite” și le-a pus  acest preparat pe masă, îmi venea să înghit televizorul. A trebuit să beau două pahare cu apă ca să nu mă înec cu salivă. Țin minte că atunci când o scotea bunica din cuptorul de-afară, puteam fi în celălalt capăt de sat că simțeam mirosul și veneam într-o fugă acasă. Așa scăpa femeia să mă mai strige de pe cele coclauri. Balmoș n-am mâncat de 5 ani, ciorbă de salată verde cu zăr tot de atât. Îmi tot zice sor-mea că-mi face, dar tot uit să-i zic din timp că trec pe la ea. Tot la dânsa mănânc pifteluțe marinate. Am noroc că le face destul de des. Nimeni din familie nu mai gătește acest fel de mâncare teribil de gustos. Pui la ceaun cu mujdei de usturoi n-am mâncat din 2003. Am comandat prin restaurante, dar nu semăna deloc cu ce făcea bunica sau mama. Compot din prune verzi am mâncat la socri acum o săptămână. E drept că era pus la borcan, dar avea același gust. Trecuseră 4 ani de la ultima degustare. Supă de găină cu tăiței de casă, iarăși nu mai țin minte de când n-am mai băgat în gură. Când eram mic, aveam o mașină prin care treceam aluatul cu ouă și ieșeau niște tăiței lungi cât o zi de post pe care îi întindeam la uscat pe masă în sală, pe paginile ziarului Monitorul. Stăteau acolo una, două zile după care îi băgam într-o pungă de hârtie și-i foloseam ori de câte ori trebuia. Erau dumnezeiești în borșurile și ciorbele bunicii. Salată de fasole iară n-am servit de ceva vreme. Să tot fie vreo 3 ani. Salată de bob, cam tot de pe-atunci. Ca să nu mai zic de salata de râșcovi. De asta n-am mai mâncat de pe vremea când trăia bunica de la Paltinu. Ea avea tot timpul minunăția asta de mâncare în beci. Și acum, când scriu articolul, îmi plouă în gură amintindu-mi gustul acrișor, cu aromă de piper și dafin. Râșcovii erau ușor crocanți și când îi striveai între dinți, o savoare de nedescris îți umplea inclusiv sufletul, nu numai gura. De asemenea, n-am mai mâncat de ceva timp budincă din griș. Nu mai știu câtă vreme să fi trecut, dar memoria gustativă îmi zice că  sunt măcar 7 ani. O lacrimă mi se prăvale pe obrazul stâng…Dacă n-am mâncat atâtea feluri de mâncare, cu ce m-oi fi îngrășat în halul ăsta?!?