Dacă singurătatea continuă, devine iritat, iar dacă aceasta durează o perioadă mai lungă, intră în depresie. În schimb, o persoană care și-a umplut sufletul cu lucruri folositoare, se bucură de momentele de singurătate. Știe să le aprecieze și le folosește pentru reflecție. Nu are cum se plictisi. El e într-o continuă căutare lăuntrică, iar sufletul său este ghidul de care are nevoie pentru a găsi Calea, pentru a găsi Adevărul. Experiențele acumulate de-a lungul vremii, sunt ca o hartă ce îl îndrumă spre înțelepciune. Oricât ar fi de izolat, el nu e niciodată singur. Se are pe el însuși și acolo, în interiorul ființei sale lăuntrice, este stăpân peste o lume incredibilă, inimaginabil de mare, inimaginabil de surprinzătoare, inimaginabil de frumoasă. Astfel el cunoaște libertatea absolută tocmai în singurătatea sa. Fericirea lui niciodată nu va fi îngrădită, pentru că nu depinde de ceilalți, nu depinde de interacțiunea cu lumea de afară. Aceasta din urmă e opțională, iar starea sa psihică nu depinde de dânsa. Nu are nevoie de validări ale așa zișilor prieteni, pentru a râde, pentru a se bucura de viață. Nu depinde sub nicio formă de interacțiune cu ei pentru a fi un om fericit, un om întreg! Chiar și închis pe viață într-o carceră, o asemenea persoană nu va înnebuni. Pentru că ea găsește tot e are nevoie în universul sufletului său. Dar acest lucru este posibil numai pentru că a avut grijă să-și hrănească tot timpul spiritul, nu doar pântecele. Nu a pus accent pe valorile materiale, care oricât ar fi de trainice, în fața dezastrelor personale devin perisabile, ca și cum n-ar fi fost. A căutat în schimb să afle valorile imateriale, de-o seamă cu veșnicia, care niciodată nu și-au pierdut puterea, dar pe care nimeni nu le-a putut căra în desagi, ci doar în cămara sufletului: iubirea, bunătatea, cumpătarea, hărnicia, înțelepciunea și răbdarea.
Acestea sunt singurele bogății adevărate peste care un om poate fi stăpân. Restul: banii, proprietățile, faima, sunt mai mult la cheremul destinului. El e adevăratul lor stăpân. Dacă ți-l faci prieten, iaca te bucuri și de ele, dacă în schimb ți-e dușman, n-o să ai parte de acestea. Și dacă Doamne ferește ai umblat toată viața numai după aurul pământului, neglijând bogățiile pe are le poți cultiva în tine, e lesne a te trezi la un moment dat fără absolut nimic. Și fără averi pământești, și fără averi sufletești. Abia asta e cea mai crâncenă singurătate. Pentru că un om care a pus preț mai mare pe sclipirea de-o clipă a aparențelor, decât pe strălucirea mătuită de vreme a eternității, nu va găsi în tainițele sufletului său niciodată sprijinul necesar pentru a face față unei nenorociri. Și-a lăsat gol sufletul tot timpul, fugind după himere sau l-a umplut, dar cu lucruri nefolositoare și la fel de muritoare a el.
Lasa un raspuns