Marți, 17.03.2020, ora 19:45, un echipaj de poliție din cadrul Poliției mun. C-lung Moldovenesc, în timp ce își desfășura atribuțiile de serviciu pe str. Calea Bucovinei din localitate, a constatat faptul că pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător din dreptul intersecției străzii „Dimitrie Cantemir” cu Calea Bucovinei, era oprit voluntar autoturismul marca Audi, conducătorul căruia, în momentul observării autospecialei de poliție, s-a pus în mișcare și a condus autoturismul mai sus menționat, parcând din nou voluntar la aproximativ 100 de metri mai în față, pe locurile destinate autoturismelor care efectuează transport de persoane în regim TAXI.

La volanul autoturismului a fost identificat P. Florin, de 29 ani, din comuna Vama, iar în urma verificării în bazele de date ale Poliției Române a acestuia, s-a constatat că figurează cu permisul de conducere în poziția „Cu Restricții Suspendat”.

În cauză a fost întocmit dosar penal privind infracţiunea de „conducerea unui autovehicul fără permis de conducere”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.