Precum odinioară Sfântul Apostol Toma mergea la propovăduire până în îndepărtata Indie, astăzi adierea Duhului face ca monahi deja căliți în ascultare să vestească Evanghelia pe continentul african, unul dintre ei fiind schimonahul Damaschin Grigoriatul, căruia i s-a alăturat părintele sucevean Iuvenalie.
De loc din comuna suceveană Slatina, dintotdeauna iubitor al Bisericii, luminos în privire și mereu cu un zâmbet pregătit pentru cei care au nevoie de el, părintele Iuvenalie a reușit să semene semințele Binelui în piatră seacă și în urma lor să răsară Bucuria.
După mai mulți ani în slujba Bisericii Ortodoxe de la noi, a ajuns în Africa pentru prima dată pe 11 septembrie 2019 când, alături de părintele Damaschin, după ce și-au făcut vaccinurile care să-i ferească de bolile grave ce bântuie locurile, au plecat spre zonele toride ale Africii.
După un zbor de 21 de ore, cu 4 escale, a călcat pe tărâmul Africii ziua, iar primul „zid” de care s-a izbit a fost căldura, de foarte multe ori, acolo temperaturile depășind 50 de grade.
Într-o lume în care o zi de muncă este plătită cu 1 euro și jumătate, iar apa, fie și ruginie la culoare, reprezintă un lux, părintele sucevean avea să trăiască experiențe nebănuite.
„Poate că în vâltoarea vieții ar fi bine să ne oprim o clipă și să conștientizăm cât de binecuvântați suntem: dacă nouă ne lipsește sarea, există în lume oameni cărora le lipsește mâncarea și chiar apa. Binecuvântat de Dumnezeu ești și când ajungi să cunoști bucuria lucrurilor simple, să vezi cum poate zâmbi sufletul la un pahar de apă și cum credința noastră nu are granițe, culoare sau statut special. Dumnezeu este pretutindeni, iar o călătorie în arșița africană ne-ar face pe toți să spunem iar și iar și iar: <Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale și niciun cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale>”, a spus părintele Iuvenalie.
Timp de două săptămâni a slujit în fiecare zi în bisericile ortodoxe. A stat în Burundi, la sediul Mitropoliei de acolo, iar 6 zile în Rwanda, însă intensitatea emoțiilor și trăirilor de acolo sunt imposibil de uitat vreodată. Izolată geografic, fiind confruntată cu presiunea demografică și cu resurse răspândite, Burundi este una dintre cele mai sărace țări din Africa și din lume dar și o țară devastată de conflicte interetnice foarte sângeroase.
În ciuda sărăciei ieșite din comun, acolo, spune părintele Iuvenalie, nu a văzut oameni stresați sau nemulțumiți.
„Așa niște oameni calzi și primitori, cu sclipire în privire, n-am mai văzut. M-am îndrăgostit din prima clipă de acei copilași”, retrăiește cu emoție momentul părintele sucevean.
Recunoaște că despre ei a mai auzit în emisiunile „Teleenciclopedia” din copilăria sa. Când a ajuns acolo a trăit viața lor: fiecare sticlă de apă îmbuteliată pe care o primea pentru băut trebuia mai întâi fiartă, însă pentru oamenii de rând era și mai rău: beau o apă roșiatică, nefiltrată, tulbure.
O ciocolată pentru o piatră
Departe de realitatea zilelor noastre, acolo copiii sar în sus la vederea unei bomboane. Așa s-a întâmplat și când părintele Iuvenalie s-a apucat de împărțit bomboane. Șirul indian părea a fi fără capăt, iar bucuria copiilor fără margini.
Mai presus de cuvinte a fost și momentul în care, în schimbul unei ciocolate, părintele a primit o piatră din dorința de a răsplăti musai gestul sfinției sale.
Astăzi, piatra se află în traista părintelui pentru că, deși n-ați fi zis, o piatră poate atinge un suflet.
În două săptămâni petrecute alături de cei din Rwanda și Burundi, părintele a reușit să propovăduiască zilnic cuvântul Lui Dumnezeu, să doteze o școală făcută anterior de părintele Damaschin și să încălțe copiii de acolo.
Totuși, ceva nu putea să dispară din ochiul minții: erau cozile kilometrice de oameni ce își așteptau rândul pentru a-și potoli setea lor și a semenilor cărora le cărau apa în niște bidoane din satele vecine care aveau o singură fântână.
„Am știut atunci că reîntoarcerea la ei nu este o opțiune, ci o obligație pentru mine. <Muzungule>, adică <europeanule>, <să nu ne uiți>, asta au strigat după mine la plecare, iar un asemenea strigăt nu poate să rămână fără ecou”, a spus părintele Iuvenalie.
Astfel, părintele s-a întors la Suceava cu dorința clară de a le explica oamenilor de aici că există zone pe pământ în care, cu adevărat, fericirea înseamnă un pahar cu apă.
A găsit înțelegere multă chiar în comuna sa, Slatina, unde, de la primar și până la oameni de afaceri sau simpli credincioși, i-au oferit sprijin pentru a face fântâni în zonele pe care le vizitase.
„Chiar dacă, din păcate, nu m-am mai întors acolo personal, banii oamenilor și-au atins scopul și au ajuns acolo prin intermediul unei asociații. Cu acești bani s-au construit 10 fântâni ce potolesc setea oamenilor nevoiași. Mulțumire, tuturor! Vă fie răsplătită jertfa”, a transmis părintele Iuvenalie.
Așa au ajuns literele ce compun numele comunei sale, Slatina, ale familiei sale, Gherman, și ale altor oameni de bine să fie sculptate la capătul lumii.
Și, poate, așa îți dai seama că n-ai trăit degeaba pe lume, că banii tăi nu au săturat doar gura ta și că, undeva, un pahar cu apă de la tine potolește setea unui copil, unei mame, unui bătrân! Ce exemplu demn de urmat!
Madagascar, altă lume, aceeași misiune
După mai bine de jumătate de an de la vizita în Burundi și Rwanda, părintele de la Slatina a ajuns în Madagascar, unde a stat trei luni și unde l-a prins și pandemia.
Aici, la fel ca și dincolo, slujea zilnic și vizita comunitățile ortodoxe.
„Am reușit să construim o biserică, o fântână, o școală, să le oferim alimente și, foarte important, să săvârșim Taina Botezului pentru foarte multe persoane. Cred cu tărie că oricare persoană ar ajunge aici, nu s-ar mai întoarce acasă același om”, spune convins părintele.
100 de euro costă acolo fiecare metru care trebuie săpat până ajungi la un izvor de apă pentru o fântână, care deservește la două sate și de care oamenii au mare nevoie, iar fiecare ajutor de aici, poate oferi o cană cu apă acolo.
În tot acest timp, n-au costat două fântâni la fel, prețul acestora variind între 6.000 și 17.000 euro, în funcție de adâncime.
Sfârșitul nu este, însă, aici. După cele 11 fântâni construite până acum, ar fi nevoie de bunătate și milostenie și în Congo. Acolo există alte povești, alți oameni, însă aceleași probleme.
„Sunt convins că, prin rânduirea Lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, vom ajunge și acolo pentru a propovădui cuvântul sfânt și pentru a semănă Bine și Iubire.
Să fim, așadar, cu nădejde la mila şi iubirea Lui Dumnezeu. Să nu cădem în deznădejde că nu ne putem duce crucea și întotdeauna să avem un zâmbet ascuns în inimă, asemeni oamenilor nevoiași din țările acestea îndepărtate și sărace”, a conchis părintele Iuvenalie.
Și, totuși…
Poate că, mâine, înainte să ne plângem că noul model de la telefonul din trend nu se regăsește în mâinile noastre, ar trebui să înțelegem binecuvântarea de a fi, a trăi și a avea un pahar cu apă de fiecare dată când ne este sete…
Poate că bucuria de a dărui este mai importantă decât aceea de a primi…
Poate că atunci când vom semăna- vom putea alerga după roade…
Și poate un suflet ca al părintelui Iuvenalie se află în fiecare dintre noi. Trebuie doar să-l hrănim cu Bine și Iubire!
Lasa un raspuns