Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava l-a avut ca oaspete pe Mohamed Ketata, directorul Biroului pentru Europa Centrală și Orientală al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF).

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava l-a avut ca oaspete pe Mohamed Ketata, directorul Biroului pentru Europa Centrală și Orientală al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF).

Vizita a avut loc la invitația Centrului de Reușită Universitară din cadrul universității sucevene și a vizat, printre altele, întâlnirea directorului AUF la București cu colectivul de profesori și studenți ai masteratului internațional francofon cu dublă diplomă (Suceava-Chișinău) Teoria și practica traducerii, promoția 2017.

Printre obiectivele prezenței lui Mohamed Ketata la Suceava s-a aflat și deschiderea unui proiect de amploare, Francofonia în comunitate, care urmărește crearea unei identități proprii francofoniei de la Suceava prin parteneriatul dintre Biroul Francez, Centrul de Reușită Universitară, școli, autorități ale administrației locale și județene, instituții economice și de cultură.

Sanda-Maria Ardeleanu, profesor universitar doctor la Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, a salutat vizita directorului Biroului pentru Europa Centrală și Orientală al Agenției Universitare a Francofoniei și a declarat că la Suceava francofonia reprezintă una din baricadele cele mai serioase ale activității în această perioadă.

Mohamed Ketata este o personalitate a lumii francofone și consideră că francofonia românească merită mult mai multă atenție și merită să fie promovată mult mai mult decât s-a făcut până acum. Mi-a spus că nu înțelege de ce există un decalaj atât de mare între imaginea României din exterior și realitatea românească, pentru că România este o țară bogată, splendidă, cu realități extraordinare, dar din păcate acestea nu sunt prezentate în exterior”, a spus Sanda-Maria Ardeleanu.

Prof. DHC Sanda-Maria Ardeleanua a arătat că pe modelul colaborării dintre Facultatea de Construcții din Iași și Direcția de Drumuri și Poduri Suceava, ce își are sediul în aceeași clădire în care funcționează Biroul Francez, se va încerca un parteneriat între instituția suceveană și diverse specializări din cadrul USV.

„Domnul Ketata a spus o idee foarte importantă și în spiritul căreia noi vom acționa imediat, în colaborare cu Direcția de Drumuri și Poduri Suceava. Este vorba despre folosirea francofoniei ca axă de inserție profesională, de formare a specialiștilor, pe sistemul învățământului dual, dar și pe sistemul stagiilor de specializare”, a precizat prof. DHC Sanda-Maria Ardeleanu.

Mohamed Ketata a vorbit despre folosirea francofoniei ca axă de inserție profesională, de formare a specialiștilor, pe sistemul învățământului dual, dar și pe sistemul stagiilor de specializare și a explicat că francofonia nu este doar o limbă frumoasă, de salon, folosită în cultură, în diplomație, ci reprezintă un puternic centru de interes, de formare a specialiștilor și de inserție pe piața forței de muncă.

De asemenea, acesta a apreciat dinamismul echipei de la universitatea suceveană, de la departamentul de limbi și literaturi străine, specializarea franceză și modul în care echipa contribuie la formarea de specialiști.

Ardeleanu a mai arătat că francofonia nu este doar un vector de comunicare, este și o formă de împărtășire a valorilor, care au devenit universale.

„Francofonia reprezintă un puternic centru de interes, de formare a specialiștilor și de inserție pe piața forței de muncă. Noi nu putem să ne pierdem francofonia, și nu o vom pierde niciodată. Mai mult, noi trebuie să o fructificăm, să o valorificăm, pe această dimensiune economică, pragmatică europeană și mondială pe care ea ne-o oferă”, a menționat prof. DHC Sanda-Maria Ardeleanu.

Doctor al Şcolii Centrale din Paris, profesor la CNAM (Conservatoire National des Arts et Métiers) şi la UR (Université de Rouen), cu o îndelungată experienţă universitară în domeniul cercetării, al tehnologiei, al cooperării ştiinţifice internaţionale, Mohamed Ketata a preluat funcţia de director regional pentru pentru Europa Centrală și Orientală al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF) la data de 1 septembrie 2016.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.