În afara cazurilor patologice care nu fac obiectul acestui articol, necesitatea de a altera cursul unei discuții apare atunci când unul din interlocutori se trezește pus în dificultate. Fie pentru că nu cunoaște cu adevărat subiectul în care s-a aventurat, fie pentru că intr-o altă discuție a avut argumente contrare în aceeași problemă, are de ales între a recunoaște greșeala sau a părea neserios. Alegerea este evidentă, dar este mult mai interesant să afli care este terenul pe care el se simte cu adevărat stăpân, pentru că nu de puține ori acesta este unul cu adevărat uimitor și neașteptat.
Avem amici care ne sunt mereu în preajmă, mereu de acord cu noi, confortabili aș putea spune. Totul e frumos până la prima discuție în contradictoriu când, purtat de argument, respectivul neagă direct 80% din motivele care vă țineau împreună și realizând catastrofa pe care e pe cale să o producă, trece brusc la o poveste despre cum era el să prindă un somn de 200 de kilograme. Sigur că dacă întrerupem disputa și ne vedem de drum, eventual definitiv, e bine, dar dacă stăm și îl ascultăm, aflăm că omul este pasionat de pescuit și de povești pescărești spuse seara lângă un ceaun de ciorbă de pește, o votca și un CD cu Guță. Totul ar fi minunat dacă în ultimii trei ani n-ar fi recitat în orice ocazie crezul poeziei și muzicii folk pentru că știa că astea îți plac ție.
Divagațiile sunt mereu relevante, deoarece omul nu poate fi expert în prea multe lucruri. Poate mima interesul pentru orice, poate milita alături de oricine, dar pus în dificultate, se refugiază întotdeauna pe terenurile sigure, adică acelea pe care le cunoaște cel mai bine. Sunt oameni capabili să-și mențină masca în condiții extreme, dar chiar și oamenii antrenați special pentru munca sub acoperire sau de informații cad pradă obișnuințelor. Un pic de atenție la neobișnuit, la orice depășește tiparele uzuale, te poate scuti de foarte multe ori de mari pagube, indiferent dacă acestea sunt materiale sau sufletești.
Lasa un raspuns