Comisariatul Judeţean din Botoşani al Gărzii Naţionale de Mediu se află în imposibilitatea de a funcţiona, după ce trei dintre comisarii instituţiei au fost reţinuţi de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Garda de Mediu are patru inspectori la Botoşani, însă trei dintre ei au fost reţinuţi pentru fapte de corupţie sau asimilate faptelor de corupţie, iar al patrulea se află în concediu de odihnă, în timp ce consilierul juridic este în concediu medical. În aceste condiţii, şefa Comisariatului Judeţean, Cristina Kashyap, este singura angajată a instituţiei care era joi la serviciu. „Aşteptăm o decizie din partea Comisariatului General”, a declarat Cristina Kashyap.
Procurorii DNA au efectuat, miercuri, 64 de percheziţii în judeţele Botoşani, Suceava şi Iaşi, într-un dosar ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada aprilie – octombrie 2022, potrivit unui comunicat de presă transmis de DNA.
Ancheta se derulează în legătură cu modalitatea de efectuare a unor controale la agenţi economici şi unităţi administrativ-teritoriale, pe linie de protecţie a mediului. Potrivit anchetatorilor, percheziţiile au avut loc la sedii ale unor instituţii publice şi la domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale.
Lasa un raspuns