Astăzi, 4 iunie 2020, la ora 9:00, conform datelor centralizate la nivel județean de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, erau 5.398 de persoane în autoizolare la domiciliu și 6 persoane în carantină instituționalizată.

Până acum, 17.935 de persoane au ieșit din autoizolare și 3102 de persoane ieșite din carantină instituționalizată.

Până la acest moment, în județul Suceava au fost efectuate 21594 de teste.

Conform situației întocmită de către D.S.P. Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 2670 de persoane declarate vindecate. Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării cu virusul Covid – 19.

În ultimele 24 de ore au fost internate în spitalul județean 6 persoane diagnosticate cu Covid – 10 si externate 37 de persoane, nefiind înregistrat nici un caz în rândul personalului medical.

În Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava se află internați un număr de 368 pacienți, dintre care 120 de pacienți Covid-19, un număr de 10 pacienți fiind internați la Secția ATI, iar la nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 29 de pacienți Covid-19 și 26 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

În cursul zilei de 03 iunie 2020 polițiștii au desfășurat activități în context Covid 19, fiind verificate 5562 persoane aflate in autoizolare la domiciliu și 30 de societăți comerciale.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.