Că a implorat electoratul să-l voteze, după care s-a înscris în PSD București, iar de atunci Podul „Prieteniei” Giurgiu-Ruse, moldovenii de peste Prut și celelalte zone al țării, reprezintă preocupările sale, asta nu mai reprezină un secret pentru nimeni. Cu toate acestea e bine de știut cu ce gânduri revine deputatul Iane în Țara de Sus.
„Sunteți unici. Aici la Rădăuți, sloganul care apare frontispiciul Poliției este <doi polițiști numărau o bilă>. Probabil nu a fost șters pentru că s-au gândit ce o însemna acest lucru”, acesta fiind mesajul de început al deputatului Iane.
Ovidiu Iane și autoevaluarea
Dar lăsând glumele la o parte, Iane a încercat mai apoi, un exercițiu de memorie, pentru a le spune celor prezenți tot ce știe el despre această zonă, uitând parcă, pentru un moment, că documentarea se face acasă și nu pe scenă cu microfonul în mână, în fața oamenilor.
„Într-adevăr, doi polițiști numără o bilă într-un oraș ca Rădăuți, unde știți bine câtă frământare a fost. Sunteți o premieră în țara asta. Ați stat cu Consiliul Local dizolvat și dacă nu mă înșel, a trebuit ca secretarul să conducă acest oraș, așa-i?”, se întreba Ovidiu Iane, uitându-se când în stânga, când în dreapta.
Bucovina, pământ binecuvântat cu oameni frumoși
Se pare că și deputatul Iane a auzit ce se spune despre această zonă a țării, numită Bucovina. Asta l-a ajutat să își încheie discursul de la Rădăuți, când aproape rămânea fără idei.
„Ce mi-a plăcut foarte mult aici? Căldura oamenilor și comportamentul omenesc. Am observat un lucru: nu există foarte multă ranchiună între dumneavoastră, ca în alte zone ale țării. Aici omenii se ajută unii pe alții, iar acesta este un lucru extraordinar”, a subliniat Ovidiu Iane.
În încheiere, deputatul PSD a mai spus că Rădăuțiul trebuie să redevină un oraș vechi.
Lasa un raspuns