În cel de-al șaptelea episod al audițiilor pe nevăzute, a avut loc un moment special, plin de magie și emoție, ce a pus în lumină trăsăturile caracteristice ale culturii românești. Cântecul popular românesc tradițional, reprezentat de o doină, a fost adus în fața juraților de la „Vocea României”.

Interpretul Andrei Ciocîrlan, din Județul Suceava, a ales să încânte publicul și să-i surprindă pe membrii juriului cu o doină. Reacția membrilor juriului a fost una pe măsură.

Andrei Ciocîrlan a cântat o doină și a întors toate scaunelele la Vocea României.

Venind din Dolheștii Mici,  Andrei Ciocîrlan, un tânăr promițător, nu-și putea imagina că piesa pe care a selectat-o pentru audițiile pe nevăzute de la „Vocea României” avea să aibă un asemenea impact uimitor atât asupra juraților și publicului prezent în studio, cât și asupra celor care au urmărit cu sufletul la gură acest moment plin de magie, în fața micului ecran.

„Andrei, efectiv momentul tău este unul dintre acelea care te lasă fără cuvinte, nu știu cum cânți piese pop. Îmi doresc forate, mult, dar foarte mult, să te descopăr și să te am în echipa mea. Există o greutate în tine, în sufletul tău, te-am simțit ca o Sofia Vicoveanca într-o prezență masculină.”, a explamat Irina Rimes după ce a auzit interpretarea lui Andrei. Andrei Ciocîrlan a decis să meargă mai departe alături de Theo Rose și Horia Brenciu Andrei Ciocîrlan a oferit un moment încărcat de emoție, care a adus lacrimile în ochii Irinei Rimes și ai lui Smiley. Cu o interpretare spectaculoase a unei doine, tânărul de 17 ani a reușit să cucerească juriul, determinându-i să-și întoarcă toate scaunele. În cele  din urmă, concurentul a ales să meargă mai departe în concurs alături de Theo Rose și Horia Brenciu.

„Am început să cânt de la 9 ani. M-am înscris aici într-o dimineață în care mă uitam la Vorbește Lumea și spuneau că au început înscrierile, dar nu am crezut că trec de prima preselecție”,a spus tânărul. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.