Probabil că nu vă spune foarte multe acest nume, însă, și spre surprinderea noastră, Sebastian Teodor Sârghe (zis Doru) este un jucător, „jucărici” mai bine spus, pe plan administrativ- politic, în județul Suceava.

doru sarghePentru cine nu știe, adică 97,86 % din populația județului, Doru este vicepreședinte al organizației județene a PSD și consilier personal al președintelui Consiliului Județean Suceava. Aaa, și membru al Consiliului de Administrație al Centrului Cultural Bucovina.

O luăm cu începutul și facem un scurt istoric al personajului mai sus amintit, Doru Sârghe conform cărții de identitate, cu nume de scenă „Dorel”. Cam aceleași rezultate sunt și pentru „Dorel”-ul din stradă, și pentru „Dorel”-ul din Palatul Administrativ. Diferența între cei doi este creionată exclusiv prin faptul că „Dorel”-ul din stradă pune mâna pe lopată și face prăpăd, în schimb „Dorel”-ul nostru din Palat face prăpăd fără a pune mâna pe lopată. Revenind la istoricul lui Dorel, nu avem ce spune mai nimic, pentru că nu a făcut nimic de-a lungul existenței. Prin „nimic” a nu se înțelege sau adăuga și „combinațiile”, încasarea banilor publici fără justificări, dar și excesul de putere de care a dat dovadă în mai multe situații (prietenii știu de ce).

ATENTAT LA BANUL PUBLIC, COMIS DE CONSILIERUL PREȘEDINTELUI CĂTĂLIN NECHIFOR

Doru Sârghe a fost uns consilier personal al președintelui Consiliului Județean Suceava la începerea mandatului, adică în 2012, când, pe declarația de avere depusă arăta faptul că trăiește doar din veniturile membrilor familiei, și încasa o chirie la un spațiu care nu e menționat că l-ar avea, de la o societate comercială în valoare de 3.600 de lei anual, adică, 300 de lei pe lună. Productiv, ce să mai… Din 2012, acesta a fost angajat în Consiliul Județean și a început să încaseze anual câte 34.315 lei, adică 2.859,58 de lei lunar. Asta în condițiile în care activitatea lui „Dorel” în Consiliul Județean nu poate fi apreciată, având în vedere proasta colaborare cu instituțiile mass-media, proasta gestionare a relațiilor dintre CJ și primării, proasta organizare a multor evenimente neimportante pentru cetățenii județului, dar și implicarea politică excesivă de care a dat dovadă, conform unor surse din județ, în treburile strict administrative. Practic, Sebastian Teodor Sârghe încasează o sumă substanțială din banii cetățenilor județului Suceava pentru a nu face nimic pentru locuitorii acestui județ. Nimic mai mult decât politică, și aia la un nivel nepermis de slab. Mai mult, din banii „acumulați” probabil în timpul vieții, din chiria de 300 de lei pe care o încasa lunar de la societatea comercială despre care vorbeam, „Dorel” a sponsorizat partidul în 2014 cu vreo 12.500 de lei, pentru campania electorală de prezidențiale, fapt care ne dă de gândit că situația lui materială s-a îmbunătățit semnificativ, fără a fi precizată însă în declarațiile de avere, care par a fi absolut identice de la un an la celălalt, modificându-se doar uneori suma încasată de la Consiliul Județean.

VICEPREȘEDINTE „VIU” AL UNEI ORGANIZAȚII „MOARTE”

După cum aminteam, Sârghe este și vicepreședinte al organizației județene a PSD Suceava. Probabil acesta este și unul dintre motivele pentru care partidul pare a se afla în „moarte clinică”, iar ei, „șmecherii” care sponsorizează, într-o expansiune economică pe plan personal. Și asta e de bine, având în vedere că, odată cu această îmbunătățire a nivelului de trai, probabil următorii pe liste la ANL-uri sau la apartamente sociale pot să prindă un loc. De parcă ar fi liberal al nostru „Dorel”, nu social democrat. Se extinde încet, încet, până iese din sistemul de asistați sociali. Succes… în campanie.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.