Sâmbătă, 19 august, în localitatea Câmpulung Moldovenesc a avut loc a XII-a ediţie a Campionatului Naţional de Alergare Montană, competiţie la care au participat și sportivi legitimaţi la CSM Dorna Vatra Dornei.
În proba de juniori, la start, ca favorit s-a aflat proaspătul Campion European de Alergare Montană, sportivul dornean Bularda Gabriel, la finalul competiţiei de 8 kilometri acesta reușind să câştige Titlul de Campion Naţional cu o diferenţă de 3 minute faţă de sportivul de pe locul doi, Garcea Adrian de la CS Panduri Târgu Jiu şi aproape 4 minute distanţă faţă de medaliatul cu bronz Herman Petru de la CSS Mediaş.
Al doilea titlul de Campion Naţional pentru Gabriel Bularda a venit cu echipa de juniori, alături de acesta participând Rădoi Marius şi Miron Alexandru.
„Mă aşteptam la aceste două medalii de aur pentru care aceşti sportivi au muncit foarte mult. Ținând cont că sunt elevi, au făcut nişte sacrifici pentru aceste medalii. Aş vrea să mulţumesc celor din conducerea Primărie Municipiului Vatra-Dornei pentru că ne oferă condiții de pregătire şi finanţare pentru a participa la competiții şi sponsorului personal al sportivului Bularda Gabriel, domnul Constantin Coca”, a declarat antrenorul Cristian Prâsneac.
Următoarea competiţie la care vor participa sportivii dorneni este Campionatul Naţional de Semimaraton de la Craiova, pe 3 septembrie.
Lasa un raspuns