Medaliile de aur au fost acordate pentru invențiile ”Sistem de încărcare conductivă” și ”Sistem de control al mișcării”, medalia de argint pentru invenția ”Metodă pentru comutarea selectivă a consumatorilor de energie electrică”, iar invenția ”Dispozitiv de semnalizare” a primit medalia de bronz.

În perioada 12-15 octombrie a.c., Universitatea ”Ştefan cel Mare” din Suceava a participat la cea de-a 46-a ediție a Expoziției internaționale INOVA – Be the role model 2022, care a avut loc în Osijek, Croația. La fel ca în anii trecuți, echipele reprezentante ale USV s-au întors acasă cu două medalii de aur, o medalie de argint și o medalie de bronz, pentru o serie de invenții din domeniul ingineriei electrice.

În acest an, INOVA a doborât recordul atins în anul precedent, atât în ceea ce privește numărul de exponate, cât și numărul țărilor participante, din întreaga lume, devenind astfel o adevărată scenă globală dedicată creativității și inovației.

La ediția actuală au participat numeroase delegații internaționale, membri ai WIIPA (Asociația Internațională de Inventică și Proprietate Intelectuală) din Taiwan, precum și inventatori din Malaysia, Polonia, Coreea, Thailanda, România, Regatul Unit, Arabia Saudită, Canada, Iran etc.

Delegația României a avut reprezentanți din cadrul a 14 instituții de învățământ, cu peste 45 de invenții expuse. Printre acestea s-au numărat Universitatea ”Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea Politehnica din București, Universitatea Politehnică Timișoara, Universitatea ”Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu.

Premiile obținute de cercetătorii USV sunt: Medalia de aur pentru invenția ”Sistem de încărcare conductivă”,  autori: Ciprian BEJENAR, Marian BEJENAR, Mihai DIMIAN, Laurențiu-Dan MILICI, Mariana-Rodica MILICI, Ciprian AFANASOV, Constantin UNGUREANU, Mihaela PAVĂL; Medalia de aur pentru invenția ”Sistem de control al mișcării”, autori: TOADER Eusebiu, MILICI Mariana Rodica, PAVĂL Mihaela, NIȚAN Ilie, BEJENAR Ciprian, UNGUREANU Constantin, LUPU Elena Daniela; Medalia de argint pentru invenția ”Metodă pentru comutarea selectivă a consumatorilor de energie electrică”, autori: Ciprian BEJENAR, Laurențiu-Dan MILICI, Constantin FILOTE, Mihai RAȚĂ, Ciprian AFANASOV, Elena-Daniela LUPU, Valentin VLAD, Constantin UNGUREANU; Medalia de bronz pentru invenția ”Dispozitiv de semnalizare”, autori: Ovidiu Magdin ȚANȚA, Mihaela PAVĂL, Laurențiu-Dan MILICI, Oana Vasilica GROSU, Eusebiu TOADER, Pavel ATĂNĂSOAE, Valentin POPA.

De asemenea, echipele USV au reușit performanța de a obține alte trei premii importante. Este vorba despre premiul special al juriului internațional, la categoria Inginerie electrică, electronică și energie, pentru invenția ”Sistem de control al mișcării (care utilizează materialele inteligente pentru obținerea unei deplasări); premiul special al WIIPA pentru invenția ”Sistem de încărcare conductivă” (care propune o soluție mult mai simplă și eficientă de monitorizare a parametrilor de încărcare la autovehiculele electrice); premiul special, in memoriam Haieh Hsin Ming, fondator WIIPA, acordat șefului de lucrări dr. ing. Constantin Ungureanu, de către reprezentantul asociației, director de dezvoltare internațională, Eddie Shih.

INOVA este a doua cea mai veche expoziție internațională dedicată invențiilor și inventatorilor la nivel mondial. Începând cu anul 1971, organizatorii și-au propus să expună, anual, cele mai bune lucrări de inventică și să reunească participanții și publicul larg, la cea mai spectaculoasă expoziție dedicată creativității științifice

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.