Săptămâna aceasta am întâlnit un călugăr inteligent, modest și charismatic. Da, există și din ăștia. Pentru mine e prima oară când întâlnesc unul. Am mai întâlnit în schimb preoți de mir cu caracteristici asemănătoare. 5 la număr. Pentru că-s puțini, sunt ușor de ținut minte. Ar fi fost frumos să mai fie, dar oamenii cu har încep să se împuțineze, exact cum fac și cei cu suflet. E o boală a modernității.
Țin bine minte când eram mic și se mai întâlneau oamenii prin sat la o vorbă, că prima oară se lăudau cu copiii lor. Acum prima oară se laudă cu cariere, vila, apartamentul sau mașina. Copiii îi lasă la urmă. Ca pe niște resturi. Și apoi se miră de ce copilul nu-i iubește și de ce nu le arată respectul pe care dânșii consideră că îl merită. „Că doar i-am dat mașină, i-am dat apartament, i-am dat, i-am dat, i-am dat….”. Degeaba i-ai dat dacă el nu avea nevoie de asta. Cât e mic are nevoie în primul rând de dragoste, apoi de restul. Dar asta e altă poveste!
Călugărul respectiv m-a prins în „mrejele” sale afirmând că duhovnicul trebuie să aibă capacitatea de a vedea dincolo de păcatele oamenilor și că nu trebuie să-i judece pe aceștia prin prisma acestora, ci prin prisma măreției misiunii lor ca oameni pe pământ. Pentru că Dumnezeu i-a creat cu un scop, iar duhovnicul trebuie să le limpezească mintea tulburată de păcat și să-i îndrepte spre acel scop, ca să se desăvârșească ca oameni.
De asemenea, m-a surprins vorbindu-mi despre taina iubirii. „Pentru că iubirea e o taină grozavă! Gândește-te dumneata că-l simți pe celălalt om ca și cum ar face parte din tine. Așa ceva e dincolo de înțelegerile noastre și totuși, există”. Cu toate astea, era trist că acest tip de iubire este tot mai absent din societate și că oamenii, din „depozite de iubire” au devenit simpli „producători” și „consumatori”, iar soții, în loc să vadă unii în alții niște parteneri, văd mai degrabă niște „animale de companie”.
La fel, în cuvinte simple, mi-a explicat cum au ajuns sfinți cei pictați pe pereții bisericii. „Au ascultat de Dumnezeu. E la fel ca în familie, când copilul își ascultă părinții. Dacă îi ascultă, dacă ține cont de sfaturile lor, dacă este cuminte, părinții prind tot mai mult drag de el și-i oferă tot mai multă încredere și tot mai multă dragoste. Iar copilul care primește din plin dragostea și încrederea părinților pentru faptele lui bune, devine și mai bun și se va remarca în fața celorlalți pentru că se hrănește cu dragostea și încrederea alor săi, iar asta îi dă putere. La fel și cu sfinții. Dacă Dumnezeu a văzut că cineva îl ascultă, că face ce spune El, evident că l-a îndrăgit și i-a oferit dragostea Lui, pe măsura faptelor lui bune. Iar un om care este conștient de dragostea lui Dumnezeu pentru dânsul, nu poate ajunge decât sfânt!”
Cam asta-i!
Lasa un raspuns