Dumnezeu nu mai are nevoie de prezentare. E singur VIP unanim cunoscut. Mult mai tare decât Justin Bieber!

Pe ansamblu, e băiat bun. Nu bea, nu fumează, nu se droghează, nu umblă după femeia altuia (cu atât mai puțin după bărbatul altuia) și e extrem de modest. Nu-i plac aparițiile publice și se ferește cât poate de paparazzi. Nici televiziunile nu par a-I produce mare plăcere! Puțină lume l-a văzut la chip dar între timp, toate persoanele respective au decedat. Treabă care mă pune serios pe gânduri!

Indiferent de cum percepem realitatea, indiferent de relația avută cu noi înșine, avem inoculat în noi conceptul de Divinitate. Asta indiferent de forma idolatră pe care o îmbracă. Fie că vorbim despre Dumnezeul islamic, de cel ortodox, budist, ș.a.m.d, Îl regăsim în lumea noastră interioară având același aspect etic și justițiar ca în urmă cu mii de ani, fără să se deranjeze să-și updateze imaginea conform criteriilor sociale actuale. Din acest motiv, Dumnezeul contemporan plictisește!

Astfel, Acesta și-a pierdut calitate de „păstor”. A devenit, mai degrabă, un instrument al dorinței noastre de a parveni, puterea divină, fiind, chipurile, cel mai puternic aliat în atingerea scopului mai sus menționat. Așadar, imaginea lui Dumnezeu tinde a se identifica tot mai des cu o loterie universală a norocului, unde toate lozurile sunt anticipat câștigătoare.

De ce biserica nu mai are prestanța morală de odinioară? Prin ce cotlon al istoriei religia și-a pierdut calitatea de „ghid” al mântuirii? Nu știu! Știu doar că la un moment dat, Nietzsche spunea clar și răspicat „Dumnezeu a murit!” trăgând astfel un semnal de alarmă în legătură cu finalitatea credinței în rândul oamenilor.

Eu nu cred că a murit! Cred, în schimb, că Dumnezeu nu mai este la modă. Imaginea care ne este sugerată și, în cele din urmă, unanim acceptată, a unei divinități care ia forma unui bătrân înțelept, cu barbă lungă, albă, veșmânt alb și ochii blânzi, care tot timpul rostește cuvinte înțelepte într-un limbaj atât de vechi încât ai nevoie de un dicționar de arhaisme ca să-L înțelegi,    nu-și mai are locul într-o societate aflată în continuă schimbare. E nevoie de o reevaluare a conceptului de Dumnezeu conform paradigmei sociale actuale. Aici nu mă refer la inventarea altor principii creștine. Dumnezeului zilelor noastre nu-i trebuie adăugate sau sustrase virtuțile și conceptele morale de până acum dar îi trebuie, în mod cert, alte „haine” (mai puțin sclipicioase decât cele ale clerului bisericesc). E nevoie de o umanizare a Sa din punct de vedere fizic și de o reintegrare a Acestuia în contextul social actual. Pentru că, la ora actuală, Dumnezeu este un inadaptat!

Adică, Iisus nu mai trebuie să intre în ziua de azi, în Ierusalim calare pe asin și îmbrăcat în togă, ci mai degrabă ar apărea într-o mașină modestă, îmbrăcat în blugi cu sacou și ochelari de soare. Deoarece El este etern, prin urmare este contemporanul nostru și a generațiilor ce vor veni. În același timp, Hristos este și Fiul omului, așadar trebuie să semene cu acesta indiferent de contextul istoric. Pentru că este mai ușor să rezonezi cu natura divină a Mântuitorului dacă îl percepi ca pe cineva asemănător ție, ca pe un frate, decât dacă îl percepi ca pe un extraterestru.

Așadar, dogmele bisericești, neputința oamenilor de a-și depăși prejudecățile, l-au învechit pe Dumnezeu, l-au îndepărtat de oameni, astfel încât filosoful german este îndreptățit să creadă că Cel de Sus a trecut în neființă. Iar asta se întâmplă pentru că nimeni nu acceptă ideea contemporaneității sale cu Dânsul.

Eu sunt contemporan cu Dumnezeu! Și mă simt bine. Cred că într-o zi Îl voi invita la un suc!

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.