Editorial

Parastas parizian

La un an după atentatele de la Paris, Franța comemorează viețile pierdute în victoria iraționalului asupra sistemului de legi care încă mai conduce Europa. Într-un discurs total ilogic, primul ministru al acestei țări a făcut un apel patriotard la evreii francezi să rămână acasă în loc să emigreze în valuri către Israel, în condițiile în care Parisul se pregătește să gestioneze noile talazuri de migranți pe care Germania le vrea în Europa.

Borș cu … știri

Nu știu câți își amintesc expresia „borș cu știr” care denumea astfel kitsch-ul pe vremea când se numea „nimic, lipsit de importanță”. Revoluția Română a adus printre alte lucruri la fel de nocive și bascularea evidentă între adevăr și minciună în viața normală, cel mai evident în cazul presei, atât cea scrisă cât, mai ales, cea vizuală.

Blestemul dorinței împlinite

Noaptea de Anul Nou a dovedit Angelei Merkel că atunci când n-ai grijă ce-ți dorești, împlinirea dorințelor te pune în situații cel puțin jenante, dacă nu de-a dreptul catastrofale.

Iarna, nu-i ca vara

Expresia socotită hilară a fostului președinte al României, Traian Băsescu, a devenit in timp un adevăr incontestabil deoarece nu există an în care autoritățile să nu piardă lupta cu vremea rea.

Furtuni îmbuteliate

În politica internă a fiecărei națiuni există câteva probleme care nasc, garantat, controverse de fiecare dată când sunt vehiculate și de aceea sunt păstrate, sub presiune, în recipiente mici pentru a fi destupate de fiecare dată când ”cineva”, indiferent dacă guvernul sau opoziția, are nevoie de ceva popularitate. Cea mai de succes asemenea problemă în România este aceea a Republicii Moldova și cum ea tocmai a fost abordată de domnul Traian Băsescu, vă propun să analizăm și noi puțin, datele problemei.

Editorial fără subiect

Am scris multe editoriale anul trecut și majoritatea au fost legate de temele politice sau sociale ale zilei așa că dați-mi voie să profit de lipsa unor asemenea subiecte pentru a scrie un editorial sufletesc adresat românilor de pretudindeni, pentru că eu sunt convins că în acest moment există mult mai mulți români peste hotare decât mai există în România.

Parfum de moschee

2015 se pregătește să treacă în istorie lăsându-ne câteva moșteniri cu care vom avea de luptat nu numai anul viitor ci foarte lungă vreme.

Puricele în ureche

Recenta apariție a lui Dan Puric la televiziunile de proastă reputație mi-a prilejuit o nedorită paralelă între titlul piesei lui Georges Feydeau și ingerința vizuală a, de altfel, apreciatului actor-mim-regizor în viața noastră. Pretenția sa de a propăvădui un amalgam naționalist-bisericesc de la înălțimea reputației sale și de a ne cere să-l credem pe cuvânt pentru mare parte din cele afirmate, e dincolo de talentul regizoral și interpretativ, burlescă.

Cutii muzicale

Rarități în secolul XVIII și în mare vogă în secolul XIX cutiile muzicale erau destinate păstrării bijuteriilor sau a obiectelor mici cu valoare sentimentală.

Constanta umană

Ideea acestui editorial mi-a venit citind un articol al jurnalistei Clarice Dinu, publicat pe 26 decembrie pe platforma Gândul.info, un articol interesant despre alienarea noastră ca specie în epoca Facebook și despre din ce în ce mai rarii cetățeni încăpățânați care refuză ”beneficiile” civilizației

Felicitări, suntem europeni

Parlamentul Românei a decis că nu se mai poate fuma în spațiile publice, ”uraa!” suntem deja mai sănătoși, cozile la medicii de familie, nu mai vorbesc de cele de la specialiști sau de la internarea în spitale au dispărut iar funcționarii publici rămași fără viciul consumator de timp au acum 400% eficiență. Dacă mai omorâm și câinii de stână ne-am ajuns, vom fi primii lăsați în afara Europei pe motiv de apartenență la un stat vid de oameni și de omenie.

Viață de câine

Există mereu câte o buturugă mică aptă să răstoarne câte un car de ”droaște” ștampilate poțelan. Că Parlamentului României nu îi mai pasă de viața și bunăstarea altcuiva decât a demnitarilor, nu mai era un mister dar ca în tumultul schimbărilor politice cei aproape 600 de somnoroși să se ocupe de o lege a vânătorii destinată clar oamenilor bogați, deci puțini, și prin care să oblige ciobanii să-și omoare câinii de la stâni, este cu siguranță absurd.

Minuni de Crăciun

Apropierea sărbătorilor Nașterii Domnului ne prilejuiesc tuturor o stare aparte care ne predispune la orice minune, de la hotărârile Parlamentului României la victoria naționalei de handbal feminin în meciul cu Danemarca. Să le luăm, însă, pe rând.

Despre dragoste și alte incertitudini (I)

Până în această iarnă, niciodată nu m-am gândit ce înseamnă o dragoste adevărată. Știam că datoria mea de iubit este aceea să iubesc și nimic mai mult.

Efectul Koveși

De când Codruța Koveși a ajuns în fruntea Direcției Naționale Anticorupție două ministere au avut parte de transformări sesizabile, dar nu chiar cele la care ne așteptam.