Un bărbat din Turcia este infectat cu SARS CoV-2 de nu mai puțin de 14 luni. A adunat de-a lungul timpului 78 de teste pozitive.
Când Muzaffer Kayasan a contractat COVID, a fost sigur că o să moară, pentru că suferea deja de leucemie. Paisprezece luni mai târziu și 78 de teste consecutive pozitive el este încă în viață și luptă să scape de infecție.
Kayasan, în vârstă de 56 de ani, are cea mai lungă perioadă de infectare COVID depistată în Turcia, spun medicii. Și asta probabil din cauza unui sistem imunitar slăbit cauzat de cancerul de sânge de care suferă. În ciuda internărilor repetate din noiembrie 2020 și până acum, starea lui de spirit este foarte bună.
„Bănuiesc că aceasta este versiunea feminină a COVID – ea a fost obsedată de mine”, glumea Kayasan săptămâna trecută, când a aflat că ultimul său test PCR a fost, din nou, pozitiv.
Nouă luni în spital și cinci luni în mare parte singur, în apartamentul său, l-au separat de lumea exterioară, inclusiv de nepoata lui, Azra, care stă în grădină în timp ce îl vizitează, vorbind prin ușa de sticlă din spate.
„Mă voi juca cu tine când mă voi face bine”, i-a spus el printr-o mască după ce i-a dăruit un telefon de jucărie.
Pacienţii infectaţi cu noul coronavirus şi care au sisteme imunitare slăbite se confruntă cu un risc mare de infecție prelungită şi de sindrom respirator acut, potrivit unui studiu publicat anul trecut în revista New England Journal of Medicine. Un alt studiu, realizat de Leukemia & Lymphoma Society, arată că o pătrime dintre pacienții cu cancer sangvin nu produc niveluri detectabile de anticorpi nici după ce sunt vaccinați cu două doze ale unor seruri anti-COVID-19.
Medicul lui Kayasan, Serap Simsek Yavuz, specialist în boli infecţioase şi profesor de microbiologie clinică la Universitatea Istanbul, a spus că acest pacient reprezintă „cel mai lung caz de COVID-19” depistat în această ţară şi că medicii îl monitorizează cu mare atenţie pentru a depista apariţia unei eventuale mutaţii virale.
„Cazul unui pacient testat pozitiv pentru 441 de zile nu este ceva care să fi fost raportat până astăzi”, a declarat Cagri Buke, doctor de boli infecţioase şi specialist în microbiologie clinică la Spitalul Acibadem.
Testele pozitive îl fac pe Kayasan să nu fie eligibil pentru un vaccin, conform ghidurilor turcești care spun că pacienții pozitivi trebuie să aștepte recuperarea completă pentru a primi imunizarea.
Fiul său, Gokhan Kayasan, a spus că tatăl său a fost întotdeauna o persoană „pozitivă” – doar că nu în acest fel.
„Am tot spus mereu cât de pozitiv este tatăl meu, dar acum este tot timpul pozitiv (la COVID) și nu reușește să se negativeze”, a spus el. „Spune că a rămas blocat la semaforul roșu și nu poate trece peste asta”, scrie Reuters, potrivit a3.ro.
Lasa un raspuns