La simularea care a avut loc în luna februarie, la nivelul județului Suceava, a fost înregistrată o rată a promovabilității de 56,06%. Cele mai bune rezultate au fost la disciplinele română, istorie, chimie organică, sociologie şi filosofie.

Rezultate mai puţin mulţumitoare s-au înregistrat la matematică, fizică, biologie pentru clasele 9-10.

Potrivit conducerii ISJ Suceava, un motiv pentru care promovabilitatea a fost mai ridicată decât la examenul de anul trecut (46,7%) a fost subiectele diferenţiate, în funcţie de profil.

Șeful Inspectoratului General al Județului Suceava, Gheorghe Lazăr, s-a declarat mulțumit de randamentul școlarilor care au participat la simularea de la bacalaureat. Potrivit acestuia, prezenţa elevilor la examen a fost în proporţie de 99% la limba şi literatura română şi de 98,5% la cea de-a doua probă, la matematică şi istorie.


Lazăr a declarat că în toate instituțiile de învătământ din județ, camerele de supraveghere video au funcționat.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.