Inspirată din modelul asiatic, mai mult cel chinez, şcoala românească însemna disciplină şi era un fel de instituţie militarizată. Pentru ideologia comunistă, educaţia copiilor era prioritară, pentru ca mai târziu, elevul, ajuns adult, să poată să susţină partidul, în special, colectivizarea.
Mi-aduc aminte, atunci când am început şcoala, în 1948, se făcea colectivizarea agriculturii. Se chema lumea la căminul cultural, inclusiv de la şcoală, profesorii noştri, învăţătorii. Învăţământul este legat strâns de profesor(…). Era acea perioadă în care erau multe lipsuri, nu aveam căldură, nu avea mâncare, nu aveam haine. Înainte de ore, cântam un cântec despre colectivizare :”Hai, să facem o gospodărie colectivă şi la noi în sat/ Viaţa să ne fie fericită, traiul să sporească ne-ncetat”, a povestit Ioan Bulei, istoric.
În şcoală, manualele erau unice, iar propaganda de partid pornea chiar de la ele, deoarece erau împânzite cu poezii şi cântece patriotice.
„Fiind în perioada aceea de ocupaţie sovietică, mi-aduc aminte de tot felul de cărţi pe care le citeam atunci, cum ar fi “Noua Gardă”. La şcoală, trebuia să ştim multe despre Uniunea Sovietică, făceam geografia URSS-ului. La istorie, de exemplu, aveam un profesor slab, n-am învăţat pentru că nu ştia să ne predea. Dar noi eram mai cuminţi decât elevii de acum, eram mai doritori să învăţăm pentru că oricum, altceva nu aveam ce să facem”, spune istoricul Ioan Bulei.
sursa:MEDIAFAX
Lasa un raspuns