Urma să se numească Black Coffee și mai urma să fie un spectacol inedit în care 4 oameni, fiecare talentat în felul său, urmau să prezinte muzică, poezie și dramă artistică. Nu are sens să vorbim despre ce-ar fi fost spectacolul, deoarece el nu va mai avea loc. Motivele sunt multe, vinovații au acoperiri puternice, logice și cert profesioniste. Că un asemenea spectacol nu a vândut niciun bilet într-un oraș pe care până astăzi îl credeam ceva mai cult decât media regiunii, e o dezamăgire personală, dar mă întreb ce șansă are noul în artă dacă nimeni nu-i dă șansa să se manifeste?
Cum se face că se găsesc mereu zeci de mii de euro pentru scene speciale și lasere și niciodată câteva sute pentru un spectacol de cultură tânără, de ce nu, revoluționară? Ne mirăm că ne pleacă artiștii, savanții sau medicii, dar nu ținem cont că dacă savanții sau medicii pleacă pentru că aici nu au șanse de afirmare până nu mor cei care s-au betonat în posturile de conducere, pe artiști îi alungăm noi, prin opacitatea la nou și dezinteresul pentru cultură.
Încă nu-mi vine să cred că în Gura Humorului nu s-a găsit măcar un curios, unul singur, care să-și fi dorit să vadă ce se întâmplă și cum se întâmplă în Black Coffee. Un asemenea spectacol nu apare peste noapte, sunt sute de ore de repetiții care îl fac să fie posibil, cine a încercat să acordeze măcar o dată un instrument știe asta, iar când instrumentele sunt 4, fiecare cu personalitatea lui, treaba se complică exponențial. Îmi pare sincer rău că vineri nu se mai joacă Black Coffee, mi-ar fi plăcut să văd ce au în comun jazz-ul cu poezia erotică sau cum se aplică Florin Bejan acestei mixturi. Nu-mi rămâne decât să sper că dacă nu reuşesc autoritățile locale chemate să diriguiască viața noastră culturală, măcar vreun promotor de spectacole live să îndrăznească să le ofere acestor oameni prilejul de a arăta ce pot.
În încheierea acestui articol vom pune totuși unele din motivele pentru care ar fi trebuit să vă duceți sâmbătă la Gura Humorului.
De când sunt vers
simt blues,
cânt jazz
și ascult mai ales ceea ce nu-mi spui…
– BLACK COFFEE – Un spectacol de blues, jazz și poezie erotică, în note blu, cu versuri blu, în care trecutul, prezentul și iluzia se întâlnesc la răscruce…
Protagoniști:
Pianistul- Florin Bejan
Fata Morgana – Taissia
Povestitorul amorez – Tiberiu Ioniță
Călătorul cu violoncel – George Bosnea
Acțiunea se petrece într-un bar de noapte, în care se adună insomniacii unul câte unul, tânjind după o cafea neagră… Amorezul schimbă impresii cu barmanul… Un călător solitar își toarce firul gândurilor la violoncelul uitat parcă într-un colț de bar… În scurt timp, i se alătură pianistul cu mină melancolică, dând startul unui dialog sonor.
Atmosfera din barul aproape pustiu se încinge subit, odată cu apariția feminină. Insomnia ei se hrănește cu iluzii și idealuri intangibile. Cine va reuși să o smulgă din reveria care o mistuie?
Poveștile unor oameni într-un bar sunt povești din toate timpurile – povești criptate în poezii semnate de Emil Brumaru, George Bacovia și Jan Lulu Stern, în blues-ul nemângâiat, în jazz-ul fără margini…
Avem așadar un spectacol hibrid, în care vibrația românească se întrepătrunde cu sensibilitatea universală, demultul se întâlnește cu prezentul pentru a anula cu nonșalanță tirania timpului.
HAI LA O CAFEA
NEAGRĂ CA NOAPTEA,
TARE CA MOARTEA
ȘI DULCE CA PĂCATUL!
Lasa un raspuns