De vineri până duminică, în perioada 4 – 6 aprilie 2014, la parterul Iulius Mall Suceava se desfăşoară o nouă ediţie a Târgului de Artă şi Antichităţi, organizat în parteneriat cu Bucovinart. Iubitorii obiectelor încărcate cu valoarea trecerii anilor vor găsi cele mai frumoase piese de colecţie: mobilier, tablouri, statuete, bijuterii şi argintărie, ceasuri, numismatică, filatelie, porţelanuri şi alte obiecte învăluite în mister. Peste 30 de expozanţi din toate colţurile ţării vor împărtăşi celor interesaţi poveştile unor articole spectaculoase, ancorate în trecut.
Duminică, de la ora 13.00, în parcarea Iulius Mall, Jandarmeria Suceava va prezenta o serie de manifestări aniversare. Publicul va avea ocazia să admire o expoziţie de tehnică auto şi de armament şi să asiste la exerciţii de autoapărare şi de intervenţie. Un moment spectaculos de dresaj va fi oferit de câinii de serviciu, care vor parcurge pista cu obstacole şi vor prinde „hoţi”. Evenimentul este organizat pentru a sărbători Ziua Jandarmeriei, care se celebrează în fiecare an, pe 3 aprilie.
Iulius Mall a pregătit un weekend distractiv pentru prichindei. Ştrengarii vor putea vedea un spectacol cu foci, lei de mare, reptile, aligatori şi ţestoase gigant. Florida Show este deschis în premieră la Suceava, în parcarea Iulius Mall, de vineri până luni, în intervalul orar 16.00 – 18.00. Toţi copiii vor avea parte de o experienţă cu adevărat deosebită, putând păstra amintiri foto alături de reptile şi animalele acvatice de mari dimensiuni.
Sâmbătă este ziua activităţilor recreative. Începând cu ora 12.00, năzdrăvanii sunt invitaţi la ateliere de creaţie dedicate Sărbătorilor Pascale, organizate la KidsLand. Sub îndrumarea specialiştilor, micii artişti vor crea iepuraşi din carton, vor face decoraţiuni din mărgele şi vor realiza felicitări de Paşte. De la ora 16.00, îndrăgitul clovn Bobo îi aşteaptă la o nouă întâlnire cu jocuri hazlii, surprize dulci şi farse amuzante.
În plus, sesiunile de shopping din magazinele preferate se pot transforma în premii. Până pe 19 aprilie, toţi cei care participă la campania „Popular de Paşte este să câştigi!” au şansa să obţină marele premiu: o bucătărie complet mobilată şi utilată. Zilnic, Iepuraşul îi va premia pe primii 180 de clienţi care fac cumpărături de minimum 100 de lei cu daruri instant: pască, vouchere de cumpărături, băuturi răcoritoare şi figurine de ciocolată. În fiecare zi, prin tragere la sorţi, va fi desemnat şi câştigătorul unui coş cu delicii de Paşte.
Lasa un raspuns